Concert pascal
MOPAN Suceava

Cei doi suceveni supraviețuitori ai cumplitului accident  produs duminică dimineață la ieșirea din localitatea băcăuană Răcăciuni, tatăl Florin Huluță și fiul său de patru ani Matei-Alexandru vor fi transferați astăzi de la Spitalul Județean Bacău la Spitalul Județean Suceava. În carnagiul de la Răcăciuni Florin Huluță și-a pierdut soția de 34 de ani și doi copii de trei luni respectiv 7 ani care vor fi înmormnântați joi, 29 iulie, la Suceava. ”Vreau să-i mulțumesc domnului secretar de stat raed Arafat cu care am colaborat foarte bine în ziua accidentului dar și doctorului Alexandru Calancea care a ținut legătura cu spitalul din  Bacău pentru a ne ține la curent cu starea supraviețuitorilor. Azi am vorbit din nou cu domnul Calancea și cu domnul Lăzăreanu de la Serviciul Județean de Ambulanță și mi-au spus că trimit o ambulanță după Florin Huluță și fiul lui ca să-i aducă la Spitalul Județean Suceava. Noi Primăria am ajutat cu 25.000 de lei familia îndoliată. Le transmitem sincere condoleanței”, a declarat astăzi primarul Ion Lungu.

Supreviețuitorii carnagiului de la Răcăciuni, tatăl și fiul, sunt transferați de la spitalul din Bacău la Spitalul Județean Suceava, 8.6 out of 10 based on 7 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.6/10 (7 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava