Concert pascal
MOPAN Suceava

Conform Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, pentru cele mai importante proiecte din 2015 au fost livrate circa 179.000 mp de pavele și 149.000 ml de borduri, valoarea totală a acestora însumând, aproximativ, 2,8 milioane Euro.

„Ne bucurăm să remarcăm faptul că, de la an la an, produsele Symmetrica ajung să fie solicitate și utilizate în vaste proiecte de infrastructură din întreaga țară. Astfel, cele mai importante proiecte din anul anterior au fost desfășurate în orașe precum Bacău, Suceava, Pitești, Vaslui și Comănești”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Potrivit declarațiilor sale, valoarea totală a produselor implicate în aceste proiecte a ajuns la circa 2,8 milioane de euro, acestea fiind folosite atât în reabilitarea infrastructurii urbane, îmbrăcarea și repararea trotuarelor, cât și pentru amenajarea unor platforme ecologice de colectare a gunoiului. În total, volumul produselor necesare s-a situat la 179.000 mp de pavele și 149.000 ml de borduri, 34% din acest volum fiind aferent doar proiectului de reabilitare urbană a municipiului Pitești.

Pentru acest proiect de amploare s-au folosit pavaje clasice, ale căror caracteristici le recomandă atât pentru zone de trafic greu, cât și în zone de trafic pietonal. De asemenea, reprezentantul companiei menționează că printre cele mai solicitate modele, în continuare, în cadrul proiectelor publice se mizează pe pavaje din gama clasică, modelele Quadra, Retta și Alegria fiind cel mai des folosite.

În ceea ce privește proiectele cu cea mai mare notorietate, în 2015, reabilitarea infrastructurii urbane pentru strada Ștefan cel Mare din Bacău a fost cel mai important proiect, în această lucrare fiind utilizate 20.000 mp de pavele din cinci modele diferite, dar și 8.000 ml de borduri de dimensiuni mari și mici.

Sebastian Bobu a subliniat, de altfel, faptul că fiecare proiect a avut un impact pozitiv asupra companiei, atât în ceea ce privește business-ul din 2015, cât și în consolidarea relațiilor cu partenerii și clienții, aceștia găsind în Symmetrica un furnizor care să asigure atât o livrare rapidă, precum și un raport corect calitate-preț.

„Cu siguranță, unul dintre cei mai importanți factori care ne-au diferențiat în fața concurenților este capacitatea noastră de a menține un ritm susținut de livrări în condițiile în care proiectele anterior enumerate au fost finanțate din fonduri europene și aveau ca termen de finalizare luna decembrie”, a menționat Directorul Executiv al Symmetrica.

Nu în ultimul rând, calitatea produselor, termenul de garanție de 5 ani, precum și oferirea unui pachet complet de servicii reprezintă alte avantaje care au adus companiei un plus de valoare în câștigarea proiectelor publice.

Conform reprezentantului companiei, 60% din business-ul companiei din 2015 a fost generat de livrările către proiectele publice, în timp ce restul au provenit din proiecte private, fie acestea comerciale, ori industriale, de proiecte rezidenţiale, dar și de vânzările în reţelele de bricolaj.

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori. Aceasta a fost înfiinţată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% din acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (40% din acţiuni).
Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012) şi Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012).
Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în Bucureşti etc. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice din întreaga ţară.

SYMMETRICA: Top 6 cele mai importante proiecte din 2015 au absorbit produse în valoare de 2,8 milioane de Euro, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava