În această zi anului 1834, Charles-Maurice de Talleyrand, care jucase în tabăra câștigătoare timp de șase decenii, demisionează din ultima funcție diplomatică, de ambasador al Franței în Marea Britanie, la vârsta de 80 de ani, încheind astfel cea mai spectaculoasă și, poate, cea mai de succes carieră diplomatică din istorie.

Acest carierist agil a slujit mai întâi Biserica Catolică, apoi monarhia sortită eșecului a lui Ludovic al XVI-lea, urmată de republică, de împăratul Napoleon, de monarhia restaurată a lui Ludovic al XVIII-lea și, în final, regimul regelui Ludovic-Filip de după Revoluția din iulie 1830.

Talleyrand intrase la seminarul Saint-Sulpice din Paris la 16 ani, primise primele grade cinci ani mai târziu și până la 34 de ani era episcop. Un an mai târziu, cu o zi înainte de Revoluție, a fost ales să reprezinte clerul în Adunarea Națională. Anticipând cu viclenie mișcările republicanilor, a oficiat o liturghie pentru comemorarea căderii Bastiliei și a primit porecla de „l’Evêque de la Révolution” (Episcopul Revoluției). Pentru această acțiune și pentru democratizarea Bisericii franceze, a fost excomunicat de Roma și a părăsit Biserica.

Următoarea funcție a lui Talleyrand a fost de agent diplomatic pentru Marea Britanie în 1792, reprezentând monarhia franceză, deși era republican recunoscut. Însă, execuția lui Ludovic al XVI-lea și eșecul misiunii sale de pace l-au făcut să se simtă în nesiguranță atât în Franța, cât și în Marea Britanie, așa că a fugit în Statele Unite, unde a stat doi ani.

În 1796, s-a întors în Franța și, un an mai târziu, a fost numit ministru de Externe de către Directoratul republican. Un triumf obținut imediat a fost negocierea păcii cu Austria după victoriile lui Napoleon, prilej cu care a încasat peste un milion de franci mită. A continuat ca ministru de Externe sub Consulatul lui Napoleon, iar în 1804, Napoleon, ajuns împărat, l-a făcut Mare Șambelan.

Deși a demisionat la scurt timp, a avut un rol esențial în aranjarea căsătoriei dinastice a lui Napoleon cu Maria-Luiza a Austriei. Îngrijorat de orgoliul lui Napoleon, după ce împăratul a invadat în mod nesăbuit Rusia, Talleyrand a început să negocieze în secret cu puterile aliate (dintre care majoritatea erau dușmanii Franței, fie din rațiuni istorice, fie dușmani de dată mai recentă) readucerea pe tronul Franței a regilor din dinastia Bourbon.

Când prima abdicare a lui Napoleon a dus la ocuparea Parisului, țarul Alexandru I a stat în casa luxoasă a lui Talleyrand. Ușurința cu care Talleyrand schimba taberele l-a făcut pe Napoleon să spună despre el că este „un rahat cu șosete de mătase”.

Într-o anume măsură, datorită puterii de convingere a lui Talleyrand, aliații au căzut de acord să îl susțină pe bătrânul Ludovic al XVIII-lea în locul unui Napoleon exilat, iar Ludovic și-a exprimat recunoștința numindu-l din nou pe Talleyrand ministru de Externe. Trimis să își reprezinte țara la Congresul de la Viena, a rămas acolo când Napoleon a evadat din insula Elba, însă s-a reîntors la Paris, după înfrângerea fostului împărat la Waterloo.

De data aceasta, totuși, curtea regalistă a lui Ludovic la forțat să se pensioneze din cauza trecutului său revoluționar. Talleyrand avea pe atunci 70 de ani, iar necunoscătorii credeau că se pensionase, trăind liniștit în lux, scriindu-și memoriile. Însă bătrânul vulpoi sesizase bigotismul reacționar al succesorului lui Ludovic, Carol al X-lea, observând cu mare îndreptățire că Bourbonii „nu au învățat nimic și nu au uitat nimic”.

În scurt timp, uneltea înlăturarea lui Carol, obiectiv îndeplinit de Revoluția din iulie 1830, când Talleyrand, aflat deja în discuții secrete cu Ludovic-Filip, l-a ajutat pe acesta să recâștige tronul.

Care a fost recompensa lui? A devenit, încă o dată, ambasador, de data aceasta în Marea Britanie, unde a rămas până la pensionarea înregistrată în această zi din 1834.

Tot la 13 noiembrie:

1312: Se naște Eduard al III-lea al Angliei.

1850: Se naște la Edinburgh romancierul englez Robert Louis Stevenson.

1868: Compozitorul italian Gioacchino Rossini moare în Passy, Franța.

1903: Moare la Paris pictorul francez Camille Pissarro.

Geo Alupoae, critic de teatru.