MOPAN Suceava

În data de 29.04.2022, în jurul orelor 20:40, polițișii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Gura Humorului, în timp ce desfăşurau activități de patrulare pe raza de competență, au oprit pentru control un motoscuter, care se deplasa pe un drum comunal de pe raza localității Capu Câmpului. Motoscuterul era condus de un tânăr de 25 ani, domiciliat în comuna Capu Câmpului, iar la solicitarea documentelor personale, precum și a documentelor de identificare ale scuterului, cel în cauză nu a putut face dovada niciunui document.

S-a procedat la verificarea atât în baza de date a deţinătorilor de permise de conducere, ocazie cu care s-a stabilit faptul că bărbatul de 25 ani nu posedă permis de conducere pentru niciun fel de categorie de vehicule. Totodată s-a procedat la interogarea bazei de date a plăcuțelor montate pe scuter, iar în urma interogării nu a fost identificată nicio semnalare.

Deoarece conducătorul autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului unde a refuzat recoltarea a două mostre biologice de sânge în prezența personalului medical.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că scuterul aparține unchiului bărbatului de 25 de ani,  iar conducătorul vehiculului și l-a însușit pe nedrept fără acordul proprietarului în jurul orelor 12:00, din veranda locuinței de domiciliu, aspecte confirmate în urma cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev și ped. de art. 335, alin. (1) din Codul Penal, „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prev. şi ped. de art. 337, alin. (1) din Codul Penal, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînregistrat”, faptă prev. și ped. de art. 334, alin. (1) din C.P. și „furtul în scop de folosință”, faptă prev. și ped. de art. 230 din Codul Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural sub suprevegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava