MOPAN Suceava

În urma cercetărilor efectuate de polițiști în legătură cu producerea unui eveniment rutier la data de 29 mai, privind comiterea la data de 28 mai, în cadrul activităților de cercetare penală desfășurate în cauză, s-a stabilit faptul că unul dintre martorii audiați la data de 28 mai cu privire la comiterea faptei de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, cu intenția de ajuta autorul, a făcut afirmații mincinoase cu privire la aspectele esențiale ale cauzei și nu a spus tot ce știa, fapt care a îngreunat și a tergiversat stabilirea adevărului și a împrejurărilor exacte de comitere a infracțiunii cercetate.

Astfel, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de „mărturie mincinoasă” și s-a dispus continuarea urmăririi penale față de un tânăr de 18 ani, din com. Bilca.
Prin ordonanța organului de cercetare penală a poliției judiciare din data de 31.05.2021, s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore.

Persoana reținută a fost condusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți unde procurorul de caz a dispus controlul judiciar față de cel în cauză pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data și ora expirării măsurii reținerii, după care a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „mărturie mincinoasă”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava