Tânăr din Șcheia prins băut la volan la primele ore ale dimineții
Marți dimineață un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava a oprit pentru control pe D.C. 72, în comuna Șcheia, autoturismul condus de un localnic de 29 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.