Concert pascal
MOPAN Suceava

O tânără a fost jefuită de telefonul mobil şi de bani în timp ce se afla într-un club din Vatra Dornei. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3:00, un echipaj de jandarmerie a observat o femeie care s-a apropiat în fugă de un grup de mai multe persoane aflat pe strada Republicii din municipiul Vatra Dornei, strigând la acestea să îi restituie telefonul furat.
Jandarmii au intervenit pentru detensionarea situației, tânăra, în vârstă de 20 de ani, povestindu-le că în timp ce se afla într-un club din localitate, o persoană i-a sustras din geantă suma de 328 lei și un telefon mobil în valoare de aproximativ 800 lei. Totodată, ea a spus că bunurile i-au fost sustrase de una din persoanele din grupul respectiv, deoarece și acestea și-au petrecut seara în club.

În urma certurilor cu celelalte persoane și pe fondul unor probleme medicale anterioare, femeia a suferit un atac de panică, fiind necesare intervenția unui echipaj de Ambulanță și transportarea acesteia către Spitalul Municipal Vatra Dornei în vederea acordării îngrijirilor medicale.

În cadrul verificărilor, un tânăr din grup a recunoscut sustragerea bunurilor. B.A., de 18 ani, din municipiul Vatra Dornei. El le-a spus jandarmilor că în seara respectivă, în timp ce petrecea în club, a observat că tânăra se ridică de la masă și se îndreaptă spre ringul de dans, lăsându-și poșeta nesupravegheată. Tânărul s-a apropiat de masă și a furat din poșetă un telefon mobil și suma de 328 lei. Imediat a părăsit clubul și a ascuns telefonul în pasajul subteran din apropierea gării din centrul localității și a îngropat banii într-un ghiveci de flori de pe domeniul public, cu intenția de a reveni și de a recupera bunurile ulterior.

Jandarmii au restituit femeii bunurile sustrase și l-au predat pe B.A. Poliției Municipiului Vatra Dornei în vederea continuării cercetărilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava