MOPAN Suceava

O tânără a fost rănită după ce a fost implicată într-un accident pe raza comunei Moldoviţa. În cursul zilei de vineri, în jurul orei 17:40, Poliția din Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată despre faptul că la o unitate medicală s-a prezentat o femeie de 18 ani din comuna Fântânele, victima unui accident rutier. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că vineri, în jurul orei 16.30, în timp ce conducea autoturismul pe un drum judeţean din comuna Moldovița, din motive necunoscute, un câmpulungean în vârstă de 60 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un localnic de 26 de ani. După producerea accidentului, cei doi şoferi și femeia de 18 ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 26 de ani, nu au acuzat leziuni și au hotărât să încheie un act de constatare amiabilă în vederea începerii dosarului de daună. Ulterior, însă având în vedere că acuza dureri, femeia s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto de 26 de ani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-a recoltat o mostră biologică în vederea stabilirii alcoolemiei. Celălalt conducător auto nu a putut fi găsit, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea acestuia și stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Tânără rănită într-un accident produs la Moldoviţa, 9.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava