MOPAN Suceava

Campionatul Ligilor a IV-a şi a V-a din judeţul Suceava reprezintă o rampă de lansare nu doar pentru jucătorii de fotbal, dar şi pentru arbitri. Mulţi sunt tinerii care se rodează în aceste eşaloane, pentru ca apoi să încerce să pătrundă în marea performanţă. Unul dintre tinerii cavaleri ai fluierului care s-a remarcat la sfârşitul sezonului fotbalistic 2014-2015 a fost Siviu-Nicolae Iftode din Fălticeni, care a fost desemnat Arbitrul Campionatului AJF Suceava.
Disciplina şi organizarea necesară în arbitraj i-a folosit şi în viaţa extrasportivă, el reuşind să acceadă în primul an al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucuresti.
Silviu-Nicolae Iftode s-a apropiat de arbitraj la vârsta de 13 ani şi jumătate când a terminat cursurile de arbitraj a CJA Suceava, profesor şi mentor fiindu-i regretatul dascăl Niţă Pintea.
Tânărul fălticenean are peste 300 de meciuri arbitrate în Liga a IV-a şi a V-a, precum şi la lotul republican, arbitrând cu succes meciuri de juniori republicani A, B, Cupa României la seniori, Campionatul de Fotbal feminin, turnee de fotbal internaţional feminin organizate de FC „Armonia” Fălticeni, turnee de fotbal şcolare.
Silviu-Nicolae Iftode a avut îndrumători de excepţie în arbitaj, fiind „şlefuit” de oameni de fotbal cu prestanţă ca arbitrul internaţional Sebastian Eugen Gheorghe, preşedintele AJF Suceava Ciprian Anton, observatorii Dumitru Antoniu, Constantin Jamaischi, Vasile Pădurariu şi Aurel Daicu.
Tânărul arbitru fălticenean are acum ocazia să conducă partide în Giurgiu şi să confirme faptul că dacă eşti un arbitru bun te descurci oriunde. Silviu-Nicolae Iftode reprezintă un exemplu pentru tinerii arbitri suceveni şi are şansa cu seriozitatea şi devotamentul care-l caracterizează să ajungă un cavaler al fluierului la cel mai înalt nivel.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava