În fiecare an la data de 2 februarie celebrăm Ziua Internațională a Tineretului Ortodox. Această zi a fost instituită în 1992 de Syndesmos (Organizația Mondială a Tineretului Ortodox), în cadrul celei de-a 14-a Adunări Generale a organizației.

În urma unei simple analize a cuvântului tânăr putem observa că acesta descrie o persoană aflată la granița dintre copilărie și maturitate. Iar aceste momente de cumpănă din viața unui om nu sunt deloc ușoare, sigure sau liniștite. Pe de o parte, modificările biologice specifice vârstei, iar pe de altă parte, setea de căutare și de împlinire a unor curiozități, îl fac pe tânăr să se afle în situații pe care nu le poate înțelege oricine. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a fost un tânăr care îi uimea pe toți dar care nu era înțeles de toți (Luca 2, 42-50).

În lucrarea de propovăduire a Evangheliei, Mântuitorul Iisus Hristos a acordat o atenție specială tinerilor. Ne amintim cu emoție de conversația avută cu tânărul bogat, pe care „l-a privit cu dragoste” (Marcu 10, 21), dar care a plecat întristat și mâhnit, pentru că nu era încă dispus să-și deschidă orizontul și să privească spre comorile cuvântului dumnezeiesc (Psalmul 118, 162), a cărui împlinire aduce bucurie curată în această viață și moștenire nefurată pentru veșnicie (Luca 12, 33). Cele mai convingătoare gesturi dedicate tinerilor rămân cele trei învieri din morți (a fiicei mai marelui sinagogii (Marcu 5, 22-43; Luca 8, 41-56), a fiului văduvei din Nain (Luca 7, 12-15) și a lui Lazăr (Ioan 11, 1-45). Acestea arată dragostea față de tineri și față de familiile acestora aflate în mare durere, atunci când copii lor suferă sau trec pragul acestei vieți de timpuriu.

O atenție specială acordă Mântuitorul Iisus Hristos ucenicului său iubit – Ioan Evanghelistul, care s-a rezemat pe pieptul său la Cina cea de Taină. Cu atitudinea specifică tinerilor care își pun în evidență curiozitatea, Ioan îndrăznește să întrebe cine este trădătorul lui Hristos (Ioan 21, 20). Același duh temerar, care ar trebui să anime orice tânăr, îl determină pe Ioan să înfrunte toate amenințările, care i-au determinat pe ceilalți ucenici și pe cei cărora Mântuitorul le făcuse atâta bine, să-l tăgăduiască, să fugă și să se ascundă bântuiți de frică (Matei 26, 56). Alături de tânărul Ioan stăteau femeile mironosițe și Maica Domnului. Aceștia au înfruntat mulțimea dezlănțuită și cuprinsă de ură, care strigau împotriva Adevărului, care preferau crima și criminalii în locul iubirii și al iertării. Această atitudine n-a dispărut nici în locul trist al Golgotei, de unde au privit cu durere spre cel Iubit, care privea spre ei cu dragoste. Dovada acestei iubiri constă în încredințarea Maicii Sale ucenicului iubit (Ioan 19, 26-27) și în iertarea celor care L-au răstignit (Luca 23, 34).

După Înviere, ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos au preluat această dragoste a Învățătorului și Pedagogului lor propopvăduind-o permanent. Sfântul Apostol Petru, în misiunea sa, va săvârși minunea învierii din morți a Tavitei, care era deosebit de evlavioasă și milostivă (Fapte 9, 39), iar Sfântul Apostol Pavel îl va învia pe Eutihie, un tânăr copleșit de frumusețea cuvântării, care a adormit și a căzut de la fereastră în timp ce marele misionar propovăduia (Fapte 20, 9-13). Dar ascultătorul de Dumnezeu nu moare niciodată, așa că acest tânăr a fost redat comunității, pentru a fi pildă în acest sens.

În primele veacuri creștine, marii părinți ai Bisericii vor scrie tratate dedicate tinerilor și educației acestora, iar în acest sens sunt grăitoare lucrările unor autori remarcabili: Clement Alexandrinul – Pedagogul; Sfantul Vasile Cel Mare – Omilia a XXII-a către tineri; Sfântul Ioan Gura de Aur – Despre slava deșartă și despre cum trebuie să își crească părinții copiii; Sfântul Grigorie Teologul – Epistole cu privire la educația lui Nicobulos; Fericitul Ieronim – Epistole cu privire la educația tinerelor fete; Fericitul Augustin – Despre catehizarea începătorilor în credință. Acestea le găsim astăzi în volumul Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 16, serie nouă, Ed. Basilica, București, 2016.

În perioada medievală, Biserica a contribuit decisiv la formarea duhovnicească și intelectuală a tinerilor, iar aceștia au răspuns cu mult devotament la chemarea Bisericii, fie că a fost vorba de îmbrățișarea vieții monahale ori de slujirea clericală, fie că era nevoie de susținerea materială a acesteia. Încă de atunci s-a constituit conceptul de școală în tinda bisericii, pentru că în biserici, la streașina acestora sau în alte dependințe din apropierea lor au început tinerii de atunci, strămoșii noștri, să buchisească, având ca suport de text Ceaslovul – abecedarul de atunci – și Psaltirea – cheia tuturor învățăturilor (Vezi, Ion Creangă, Amintiri din copilărie, partea I, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2002, p. 165).

În perioda modernă, tinerii au păstrat vie legătura cu Dumnezeu și cu Biserica Sa. În țara noastră se pot evidenția multe etape în care tinerii au salvat neamul și Biserica. Se poate vorbi aici de jertfele eroice din cele două Războaie Mondiale, de sacrificiile din perioada comunistă și de la revoluția care a provocat căderea regimului totalitar din 1989. Se puteau auzi atunci cuvintele memorbile devenite sloganuri: Vom muri și vom fi liberi!; Dumnezeu este cu noi! Acestea din urmă dovedesc faptul că tinerii nu-și doreau o libertate fără margini, ci o libertate trăită în deplină armonie cu voia lui Dumnezeu. În acest sens rămân pilduitoare faptele tinerilor, care, însoțiți de părintele Constantin Galeriu și de alți preoți, se opreau în fața unor biserici, îngenuncheau și rosteau rugăciunea domnească: Tatăl nostru.

În prezent, tinerii sunt mădularele vii din trupul Bisericii. Prin acțiunile lor ei dau viață comunităților în care trăiesc. A început să prindă contur și cultura voluntariatului în rândul tinerilor. De fapt, această formă de misiune voluntară, fără implicații materiale a fost o permanentă preocupare a tinerilor. Ei oferă totul fără a pretinde nimic material. Ei au nevoie în schimb de iubire și recunoștință, de susținere și încurajare. Astăzi, mulți dintre tineri se află în fața unor provocări majore: Să rămână sau nu în țară; Să fie mărturisitori ai lui Hristos sau indiferenți…

Convingerea pentru direcția în care trebuie să meargă tinerii apasă pe umerii întregii societăți și mai ales ai Bisericii, pentru că tinerii sunt, așa cum sublinia Preafericitul Părinte Daniel, „darul lui Dumnezeu pentru familie și pentru societate”. Un dar trebuie prețuit și așezat la loc de cinste. Ei trebuie să rămână mereu în prim-planul familiei, societății și al Bisericii. Atunci când oamenii investesc în tineri, ei își apără trecutul, prețuiesc prezentul și își asigură viitorul. Dar dacă tinerii sunt triști, săraci și fără speranță, atunci toată societatea va fi așa.

Misiunea Bisericii are în atenție în primul rând tinerii. O parohie în care tinerii sunt implicați arată o întreagă comunitate vie și dinamică. Eforturile dedicate tinerilor nu rămân niciodată fără efect. Fie că este vorba de un sprijin moral, duhovnicesc sau financiar, tânărul nu rămâne niciodată dator, pentru că astfel tânărul își va „împodobi drumul vieţii cu florile recunoştinţei faţă de binefăcătorii săi” (IPS Calinic – Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Tinere ție îți zic). Încununarea acestor eforturi, de susținere a tinerilor constă în faptul că ei devin mărturisitori ai credinței, prin cuvânt și faptă, iubitori de rugăciune și de acţiune, misionari ai Bisericii în societatea de azi (PF Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române).

Pr. Filaret Ruscan

Consilier în cadrul sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină