Concert pascal
MOPAN Suceava

La Iulius Mall Suceava, sesiunile de shopping sunt completate cu evenimente pe placul tuturor. Prichindeii vor învăța cum să realizeze decorațiuni inedite, iar pasionații de antichități sunt invitați într-un periplu printre obiectele cu patina timpului. În plus, pe umerașele brandurilor prezente în Iulius Mall sunt colecțiile de sezon, pentru cumpărături la modă.

De vineri până duminică, în perioada 6 – 8 octombrie 2017, parterul Iulius Mall Suceava redevine un spațiu de prezentare al celor mai impunătoare piese de colecție. Timp de trei zile, la Târgul Colecționarilor, iubitorii de artă și frumos vor descoperi poveștile unor obiecte reprezentative pentru diferite civilizații și perioade de timp. Colecționari din diferite colțuri ale țării vor expune cele mai preţioase amintiri, prin articole ancorate în trecut: piese de mic mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri de colecţie, numismatică, filatelie, porţelanuri, cărți şi multe altele.

Ziua de sâmbătă vine cu o nouă invitație la distracție pentru prichindei. De la orele 14.00 și 15.00, în zona magazinelor pentru copii, cei mici sunt așteptați să-și pună imaginația și îndemânarea în valoare, la atelierele de creație. La această ediție, specialiștii Creativ & Deco îi vor învăța pe năzdrăvani cum să realizeze farfurii decorate prin tehnica șervețelului. Toate materialele necesare sunt oferite de Iulius Mall, iar lucrările realizate cu migală vor putea fi luate acasă de ștrengari.

Pasionații de modă și cumpărături au motive de bucurie la Iulius Mall. Brandurile preferate expun noile colecții pentru sezonul toamnă – iarnă, oferindu-le prilejul de a-și completa garderoba cu ținute în tendințele momentului.

Târg de antichități și atelier de creație, în week-end, la Iulius Mall Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava