Concert pascal
MOPAN Suceava

Și în această săptămână, Iulius Mall Suceava a pregătit evenimente pentru toate categoriile de public: târg de antichităţi dedicat celor care iubesc obiectele cu patina timpului, demonstraţii antrenante de Zumba pentru amatorii de mişcare, ateliere de creaţie şi cursuri de dans pentru princhidei.

Vineri şi sâmbătă, Iulius Mall Suceava găzduieşte evenimentul sportiv-caritabil „Zumba pentru Autism”. Florin Neciu, Andreea Zimbru, Mihaela Dobrea şi Felicia Bradatam, invitata lor specială din Noua Zeelandă, sunt cei patru instructori Zumba care se vor dedica micuţilor cu autism, pentru a-i susţine şi a-i face înţeleşi. Clienţii mall-ului sunt invitaţi să participe la un flashmob Zumba, vineri, de la ora 19.00, iar sâmbătă, începând cu ora 17.00, pot participa la un seminar de conştientizare a autismului şi la un masterclass caritabil. Seara se va încheia cu un recital al Adei Bartoi. Persoanele care doresc să contribuie la cauza copiilor cu autism o pot face printr-o donaţie în valoare de 20 de lei. Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociaţiei „Copilul din Soare”.

O nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi va avea loc de sâmbătă până duminică, 17 – 18 august 2013, la parterul Iulius Mall. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Bucovinart, reuneşte zeci de colecţionari din întreaga ţară. Doritorii îşi vor putea îmbogăţi colecţiile cu obiecte spectaculoase, precum: piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii, cărţi, argintărie, ceasuri de colecţie, numismatică, filatelie, porţelanuri etc.

În fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, copiii pot învăţa să danseze, în cadrul lecţiilor gratuite oferite în sala Boomdance, de la etajul mall-ului, de la ora 18.00. Micuţii se vor mişca pe ritmuri de rumba, samba, salsa, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive şi slow foxtrot.

În fiecare joi, de la ora 18.30, Librăria Cărtureşti îi invită pe cei mici la „Atelierul de Vacanţă”. Ştrengarii vor petrece clipe minunate alături de prieteni, se vor juca, vor asculta poveşti şi îşi vor dezvolta abilităţile creative. Activităţile sunt destinate copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, cărora le oferă cele mai plăcute şi utile moduri de a petrece timpul liber.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava