Concert pascal
MOPAN Suceava

TAROM anunţă introducerea zborurilor spre Dublin, Irlanda, începând din 1 mai 2013, cu 3 frecvenţe săptămânale. Zborurile vor fi efectuate cu o aeronavă de tip Boeing 737 în zilele de miercuri, vineri şi duminică, după următorul program:

21.30 Bucureşti – 23.30 Dublin

00.20 Dublin – 06.05 Bucureşti.

Această rută vine în întâmpinarea comunităţii de români din Irlanda, dar şi a pasagerilor care călătoresc în interes de serviciu între Bucureşti şi Dublin. De asemenea, cursa facilitează traficul de conexiune dinspre Chişinău, Istanbul sau Atena, oferind legături foarte bune pasagerilor care călătoresc din Estul Europei spre Irlanda.

„Programul de vară vine cu foarte multe noutăţi pentru pasagerii noştri. În primul rând am introdus zboruri noi de la Iaşi către Bologna, Torino şi Londra, zboruri care se bucură de succes având în vedere că rezervările pe aceste rute sunt în continuă creştere. Irlanda este o destinaţie apreciată de români şi credem că introducerea zborurilor spre Dublin va fi foarte bine primită de pasageri“, a declarat Christian Heinzmann, director general executiv al companiei TAROM.

Datorită creşterii numărului de pasageri pe rutele Bucureşti-Amsterdam şi Bucureşti-Frankfurt şi retur, au fost introduse zboruri suplimentare, şi anume 3 frecvenţe săptămânale la Amsterdam şi două frecvenţe săptămânale la Frankfurt.

Destinaţiile Amman şi Beirut, care până în prezent erau operate împreună, vor fi operate independent. Începând cu programul de vară, TAROM va opera trei zboruri săptămânale directe la Beirut, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, şi două zboruri săptămânale directe la Amman, în zilele de marţi şi sîmbătă.

Pentru pasagerii care doresc să îşi petreacă vacanţa sau numai câteva zile libere în Dubai, TAROM a modificat orarul de zbor al celor 3 frecvenţe săptămânale, cursele fiind operate acum pe timp de zi, după următorul program:

 

Marţi, joi şi sâmbătă

RO067 08.05 Bucureşti – 14.00 Dubai

RO068 14.55 Dubai – 19.10 Bucureşti

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava