MOPAN Suceava

Faimoasa cântăreaţă britanică Adele refuză să vorbească cu tatăl ei şi nici nu îi permite să îşi cunoască nepoţelul.

Într-un interviu acordat ziarului britanic The Mail On Sunday, Mark Evans a declarat că fiica lui a întrerupt orice relaţie cu el, de când a făcut câteva declaraţii despre ea.
„I-am lăsat mesaje pe telefon, i-am scris, i-am trimis felicitări de ziua ei şi de Crăciun, dar parcă aş fi mort pentru ea. Nu mă interesează că este foarte celebră, sau banii ei. Doar îmi vreau fiica înapoi şi îmi doresc să pot fi un adevărat bunic pentru cel mic. Nu numai că am aflat din presă că voi deveni bunic pentru prima dată, dar tot prin acelaşi mjiloc am aflat că numele bebeluşului este Angelo James. Nu sunt sigur de ce a ales numele James, poate de la James Bond, şi numai Dumnezeu ştie de unde vine Angelo. Este tipic La, nu-i aşa?”, a declarat tatăl lui Adele, potrivit contactmusic.com.

Evans a mai spus că este foarte mândru de fata lui, dar că nu se va uita la ea, luna viitoare, la decernarea premiilor Oscar: „Ştiu că va câştiga, pentru că este minunată, dar eu nu voi fi acolo şi nici măcar nu vreau să mă uit la televizor.”, a mai spus Mark Evans, potrivit sursei citate.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava