Concert pascal
MOPAN Suceava

Post Malone spune că tatuajele de pe fața sa provin „din nesiguranțe”.

Starul a spus, într-un interviu recent, potrivit contactmusic.com: „Sunt urât ca naiba. Tatuajele mele provin cel mai probabil din nesiguranțe, din faptul că nu îmi place cum arăt. Așa că, îmi pun ceva cool unde e cazul și îmi spun: ‘Ești cool, copile’, iar încrederea îmi mai crește puțin în ceea ce privește look-ul meu.”

Rapper-ul  de 24 de ani a mai spus, în cadrul aceluiași interviu, oferit revistei GQ, că perioada școlii a fost foarte grea și dură pentru el. „”În timpul școlii gimnaziale, plângeam în fiecare noapte până adormeam. La liceu, la fel. Am încercat să beau niște beri, pentru a mai scăpa de acele sentimente, dar nu am reușit niciodată. Și cred că nici măcar nu e vina nimănui; cred că este ceva la care ești predispus sau nu.”

Acum, Post Malone încearcă să își exprime sentimentele și să își rezolve problemele emoționale prin intermediul muzicii. El a mai spus, potrivit contactmusic.com: „Acum încerc. Chiar încerc. Este greu. Prin intermediul cântecelor mele pot să vorbesc despre orice îmi doresc. Dar altfel, stând față în față, este foarte greu.”

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava