Taxele și impozitele pot fi plătite la Primăria Suceava din 10 ianuarie
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că taxele şi impozitele locale pentru 2013 vor putea fi achitate începînd de joi, 10 ianuarie. El a spus că nivelul dărilor va fi hotărît de Consiliul Local într-o şedinţă extraordinară care va avea loc marţi, 8 ianuarie. Primarul a menţionat că doreşte ca taxele şi impozitele locale să nu fie modificate, dar a adăugat că decizia va fi luată în funcţie de ceea ce va stabili Guvernul. Săptămîna trecută, ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, afirma că primarii vor fi cei care decid indexarea impozitelor şi taxelor locale, în raport cu evoluţia inflaţiei din ultimii trei ani. El spunea că în 4 ianuarie va fi adoptată o ordonanţă prin care această indexare va rămîne la latitudinea administraţiei.