MOPAN Suceava

Telemunca, în perioada pandemiei de coronavirus: ce înseamnă, ce tip de angajaţi pot lucra în acest regim, ce se întâmplă dacă refuză, cine suportă costurile facturilor de acasă pentru utilizarea mijloacelor de comunicare, care sunt regulile pentru protejarea vieţii private a salariatului în acest context?

Telemunca este o formă de organizare și prestare a muncii ce presupune încheierea unui contract individual de muncă, în care activitatea se realizează, ca regulă, în afară sediului angajatorului. Obiectul său este specific deoarece presupune prestarea unei munci cu mijloace informatice. Cu titlu exemplificativ, poate fi vorba de manipularea și difuzarea informațiilor de către programatori, manageri, contabilii, consultanți în diverse domenii sau alte persoane care utilizează sistemul informatic.

În contextul apariției Decretului nr. 195 din dată de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, emis de Președintele României, ce are drept scop limitarea pandemiei de Coronavirus, telemunca reprezintă soluția la care poate apela o mare parte din angajatorii autohtoni, specificul acesteia fiind acela că este prestată în afara unității. Atunci când există deja contracte individuale în derulare, angajatorii au posibilitatea să încheie acte adiționale, în urma acordului de voință al părților, în care să fie consemnate condițiile de prestare a muncii cu mijloace informatice.

Pentru a avea această calitate, telesalariatul trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să aibă calitatea de salariat conform legislației naționale, contractul individual de muncă să nu aibă caracter ocazional și activitatea să fie desfășurată cu regularitate, nu incidental, prin intermediul tehnologiilor informatice.
Este interzisă modificarea contractului prin actul unilateral al angajatorului, ca și sancționarea sau concedierea salariatului care nu acceptă telemunca.

Telesalariaţii își organizează singuri programul de lucru, iar dacă angajatorul dorește să le verifice activitatea, va trebui să-i notifice anterior. Verificarea se va face cu respectarea vieții private a celor controlați.

Deloc de neglijat este și faptul că, în privința costurilor aferente utilizării mijloacelor moderne de comunicare, precum abonamentele la internet, fax, telefon, aceste costuri vor fi suportate de către angajator. În rest, telesalariaţii au aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți salariați.
În concluzie, telemunca reprezintă o soluție atât pentru angajatori cât și pentru angajați, cel puțin până la decretarea încetării stării de urgență.”

Av. Gianina Vera Poroşnicu
Av.dr. Smaranda Colţa

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Juridic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava