MOPAN Suceava

Sala ”Unirea” din Suceava a fost gazda unui meci inedit care a adus față în față ”garda tânără” a grupării CSM Suceava și lotul național de cadeți al României. Meciul a reprezentat o bună verificare a selecționatei noastre înainte de Balcanida care va avea loc în perioada 5-9 iulie în Bulgaria.

Spre satisfacția iubitorilor de volei din Suceava din lotul național de cadeți (juniori II) al României fac parte și doi sportivi suceveni, Alexandru Rață de la CSȘ Suceava și David Miron de la CSȘ ”Nicu Gane” Fălticeni, ambii fiind jucători de braț stâng.
”Pentru noi a fost o experiență deosebită pe care sper să o repetăm, scopul nostru fiind promovarea tinerei generații în ultimii ani. Și noi am testat jucători de la Piatra Neamț și din pepiniera proprie, voleibaliștii suceveni fiind Vlad Buhu și Gheorghe Buiciuc.
Avem ca idee crearea din nou a unui mix de experiență și tinerețe care să ne ducă din nou în top” a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Victor Pancu.

Jucătorii lotului național de cadeți al României a fost consiliat pe tot parcursul meciului cu CSM Suceava de antrenorul principal Stelian Ghițun ajutat de secundul Mircea Itt. Foarte tinerii jucători care vor reprezenta România la Balcaniadă s-au descurcat bine, dar trebuie să fie atenți la sfaturile antrenorilor lor.

Din lotul național de cadeți al României fac parte sportivii: Andrei Varga de la CSS ”Lapi” Dej, Vlad Curuia de la același club, Ovidiu Darlaczi de la CS Bega Timișoara, David Miron de la CSS ”Nicu Gane” Fălticeni, Alexandru Dragomir de la CTF București, Andrei Ana și Andrei Tudor de la același club, Gabriel Monga și Levente Versenyi de la CSS 2 Baia Mare, Mihail Băiculescu de la CSS Buzău, Adrian Chesim de la CSS Tulcea, Alexandru Rață de la CSS Suceava, Sebastian Micu de la CSS Blaj și Cristian Maier de la CSS Bihorul Oradea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava