MOPAN Suceava

Testări gratuite ale glicemiei se vor putea face, miercuri, la Rădăuţi. Tot acolo, va vea loc şi evenimentul cu tema „Învaţă despre diabet”. Sunt cîteva dintre activităţile prin care Direcţia de Sănătate Publică Suceava celebrează Ziua Mondială a Diabetului.

Testările gratuie ale glicemiei se vor face în intervalul orar 10 – 15, la sediul Școlii Postliceale Sanitare Centrul de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” Rădăuți, Str. Dobrogeanu Gherea nr. 12, Rădăuţi, în incinta Școlii Gimnaziale “Gheorghe Popadiuc”. În acelaşi loc, se va desfăşura şi evenimentul „Învaţă despre diabet”. Cei care vor dori o interpretare a valorii glicemiei, se vor putea adresa cadrelor medicale care vor fi prezente la eveniment, alături de elevii voluntari ai şcolii. Activităţile vor fi organizate de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Suceava, în colaborare cu Școala Postliceală Sanitară ”Centrul de Studii Ștefan cel Mare și Sfânt” din Rădăuți şi cabinetele de medicina familiei, pentru celebrarea Zilei Mondiale a Diabetului.

În fiecare an, în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), are loc Ziua Mondială a Diabetului. Tema pentru 2018 și 2019 este „Familia și Diabetul”, pentru că familiile au un rol deosebit de important in abordarea factorilor de risc modificabili in diabetul de tip II si, prin urmare, trebuie să fie informate în legătură cu programele de educaţie privind diabetul. A fost aleasă o perioadă de doi ani pentru o aliniere a campaniei la planul strategic actual IDF și pentru a facilita planificarea, realizarea, promovarea și participarea. Majoritatea cazurilor sunt de diabet de tip II. Astfel, există probabilitatea ca în fiecare familie să existe un pacient căruia să nu i se fi pus încă diagnosticul. Prin urmare, recunoaşterea semnelor, simptomelor şi factorilor de risc pentru diabet este vitală pentru a ajuta la depistarea timpurie a bolii. Diagnosticul precoce şi tratamentul sunt foarte importante în prevenirea complicaţiilor. Diabetul de tip II este factor de risc principal pentru boala de inimă, accident vascular cerebral, orbire, insuficienţă renală, amputarea membrelor inferioare. Dacă diabetul de tip I nu este depistat la timp, boala poate determina dizabilităţi severe sau deces. Este, deci, important să cunoşti semnele şi simptomele pentru a te proteja pe tine şi a-ţi proteja familia.

Conform studiului PREDATORR „Prevalența diabetului și prediabetului în populația adultă din România”: în anul 2017 la o populaţie adultă de 14.382.000 erau înregistrate 1.785.300 cazuri de diabet la adulţi cu vârste între 20 și 79 de ani, cu o prevalenţă a bolii de 12,4%. Deoarece în multe cazuri diabetul zaharat rămâne nediagnosticat, numărul persoanelor care au diabet ar putea fi mult mai mare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava