Concert pascal
MOPAN Suceava

Poliția Suceava a transmis că în ultima perioadă au intensificate controalele pentru identificarea persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă. În urma controalelor, polițiștii au găsit țigări de contrabandă ascunse în tapițerii de mobilier sau sub covoare, gresie și pardoseală. „Ingeniozitatea contrabandiștilor le-a adus acestora dosare penale și perspectiva unor condamnări cu închisoare. Poliţiştii intensificat activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Suceava. În urma controalelor organizate la mai multe unități economice au fost întocmite nouă  dosare penale pentru contraband și au fost confiscate țigări în valoare de peste 26.000 lei.
Astfel, în data de 13 septembrie 2018, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale au acționat pe raza mai multor localități de pe raza județului Suceava, pe linia combaterii activităților ilicite din sfera traficului de țigarete, precum și a comerțului neautorizat. În urma controalelor, la punctul de lucru al unei societăți comerciale, situat în municipiul Fălticeni, au fost depistate 180 de țigarete  de proveniență duty free, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”;
De asemenea, la punctul de lucru al unei societăți din Suceava au fost găsite 540 țigarete de diferite mărci de proveniență extracomunitară, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infacțiunii de contrabandă, prev. și ped.de Legea 86/2006 cu modificările și completările ulterioare.


La o altă societate comercială din Suceava, a fost identificată cantitatea totală de 4.260 de țigarete diferite mărci de proveniență extracomunitară, fiind întocmit dosar penal față de administratorul societății, un bărbat de 55 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”.
Controale au fost efectuate și în piața agro-alimentară din Burdujeni, acolo unde a fost identificat un bărbat de 54 de ani în timp ce acea deținea asupra lui 2.400 țigarete de proveniență extracomunitară,  fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”.
Cu dosar penal s-a ales și un bărbat de 64 de ani, administrator al unei societăți din orașul Liteni, la un punt de lucru al acesteia fiind găsită cantitatea de 3.580 țigarete diferite mărci, de proveniență extracomunitară. Tot în Liteni a fost verificată o altă societate, la care a fost identificată cantitatea de 23.220 țigarete, diferite mărci, de proveniență extracomunitară,  fiind întocmit dosar penal față de o tânără de 24 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”.
Prejudiciul estimativ cumulat pentru cele 9 infracțiuni constatate  este la 26.336 lei.
„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse”, a transmis Poliția Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava