Concert pascal
MOPAN Suceava

Școala de vară BucoviMEA este o tabără organizată de Asociația Hope 4 Humanity cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, o experiență dedicată tinerilor suceveni cu vârsta cuprinsă între 15-25 de ani, ce-i încurajează pe aceștia să descopere satele bucovinene în adevărata lor esență și să aibă contact direct cu făuritorii tradiției, urmând ca apoi să devină ambasadori ai regiunii.

Plecând de la premisa că oamenii se fac povești, în inima tradiției ce dăinuiește de sute de ani, într-un peisaj nuanțat de culorile frumosului port bucovinean, pornim în căutarea unor învățăminte provenite de la oameni asupra cărora evenimentele și-au impregnat semnele. Tineri curioși, dornici să-și dezvolte abilități de fotografiere, editare, blogging și nu în ultimul rând, să absoarbă într-un mod incitant o parte din necunoscutul folclor, cu inimi deschise pentru oameni, și locuri încărcate de spiritualitate în toate formele ei, aer proaspăt ce purifică sau întețesc bătăile inimii, sunt așteptați să calce tiptil sau hotărăt în tabăra lor, nu a noastră. Noi o organizăm. Ei o vor simți.

Școala de Vară va consta în trei etape: prima, cea a atelierelor, va avea lor în wekendul 21-22 august. Traineri excepționali abia așteaptă să împărtășească din cunoștințele lor cu tinerii. De la metode de promovare la scris creativ, de la arta de a povesti la capacitatea de a transpune creativitatea într-o fotografie.

Al doilea, și cel mai important pas, va fi perioada 23-27 august, în care luăm la pas anumite sate bucovinene (care sunt acelea? Veți afla curând, dacă vă înscrieți), pentru a le cunoaște poveștile, tradițiile, și oamenii. De la arta olăritului pănă la gustarea unui balmoș perfect e drum lung și de pe cărări bătătorite până la casa omului gospodar e mult de admirat. Și, pentru că amintirile mai au o altă formă de înmagazinare, tinerii sunt îndemnați să-și transpună creativitatea în arta fotografiei, a cuvintelor, a videoclipurlor spectaculoase, a interviurilor originale.

Ulterior tinerii vor avea două zile în care au timp în care îi încurajăm să editeze conținutul, să aibă un moment de reflexie asupra ceea ce au văzut și trăit, și să vină cu un rezultat final de care să fie mândri, rezultate ce vor fi prezentate într-un eveniment fizic în data de 31 august.

Vă așteptăm cu brațele deschise și cu formularul de înscriere la adresa http://tiny.cc/InscriereBucoviMEA, termenul limită de înscrieri fiind duminică, 15 august. Pentru orice informații suplimentare stăm cu drag la dispoziție pe paginile noastre de Facebook și Instagram (Hope 4 Humanity). De asemenea, dacă există persoane, afaceri locale sau organizații care doresc să susțină proiectul și/sau să fie promovate prin acesta, așteptăm cu drag orice solicitare, fiind disponibili și la adresa de email contact@hope4humanity.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava