MOPAN Suceava

Două tinere din oraşul Siret au fost jefuite în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe bulevardul George Enescu din Suceava, autorii fiind doi tineri care s-au oferit să le conducă până acasă. Sâmbătă, în jurul orei 2:00, Poliţia Municipiului Suceava, a fost sesizată prin 112 de către Andreea G., de  25 ani, din Siret,  aceasta reclamând faptul că în timp ce se deplasa  pe bulevardul George Enescu din Suceava, două persoane necunoscute au deposedat-o de geanta în care avea bunuri personale .

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că tânăra, împreună cu prietena ei, I. Alexandra, de 24 ani,  din Siret, au mers la un restaurant din Suceava, unde au stat până în jurul orei 01.30, când au plecat spre cartierul Geroge Enescu, acolo unde locuieşte  I. Alexandra.

Pe strada Universităţii cele două au fost abordate de doi tineri necunoscuţi, care s-au oferit să le ajute şi le-au condus până în zona în care locuiau. Fără să le ameninţe sau să le agreseze, cei doi le-au smuls genţile şi au fugit printre blocuri.

G. Andreea  a declarat că în geantă avea un portofel în care se afla suma de 40 lei, 50 euro, actul de identitate, permisul de conducere,  două carduri şi un telefon mobil, valoarea prejudiciului fiind de circa 500 lei. Celalaltă tânără a declarat că în geantă avea un telefon mobil, cartea de identitate şi cheia de la uşa de acces de la garsonieră, estimând că valoarea prejudiciului la suma de 850 lei.

Potrivit Poliţiei, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava