Ținta PNL Suceava: 60 de primari și 20 de consilieri județeni
Câștigarea unui număr de 60 de primării și a 20 de mandate de consilier județean, reprezintă ținta organizației județene a PNL la alegerile locale din data de 5 iunie, a anunțat joi liderul acesteia, senatorul Gheorghe Flutur, candidatul liberarilor pentru președinția Consiliului Județean. Flutur și-a prezentat principalele obiective din programul electoral avându-l alături pe șeful de campanie al PNL Suceava, Viorel Seredenciuc. ”Repornim dezvoltarea județului Suceava”, este sloganul pe care liderul liberal îl va folosi în această campanie electorală. ”Mi-am asumat alături de echipă un program ambițios pentru recuperarea timpului pierdut și a investițiilor pierdute în ultimii patru ani. Vrem să relansăm dezvoltarea județului Suceava prin aducerea de noi proiecte, o nouă viziune și o nouă abordare regională ca lider a județului Suceava pentru că merită. Cred că Suceava trebuie să aibă o abordare regională şi pentru faptul că suntem al patrulea judeţ din regiune după numărul de locuitori și al doilea ca suprafaţă şi ca aşezare strategică și trebuie să joace acest rol strategic în zonă. Oferta noastră este pe măsura acestor aşteptări şi a potențialului”, a declarat Flutur.
Asociere între Suceava și Botoșani pentru realizarea unui unui Parc de Industrie Alimentară integrat
Obiectivele propuse de candidatul PNL la Consiliul Județean au ca scop principal crearea de noi locuri de muncă. Astfel, Flutur propune asocierea dintre Suceava și Botoșani în vederea realizării unui Parc de Industrie Alimentară integrat. ”Este un proiect ambițios pe care dorim să-l depunem spre finanțate pe Fonduri Europene de Investiții Strategice așa zisă listă a lui Junker listă care are circa 317 miliarde de euro posibili de acordat pe investiții în țările din UE pentru crearea de locuri de muncă. Județul Suceava are depus doar un singur proiect față de Iași care are peste 100. Am făcut deocamdată un proiect cadruși vedem care sunt pașii de urmat. Am avut discuții cu cei de la Botoșani cu președintele actual al CJ, cu primarul Ion Lungu pe tema asocierii între cele două zone pentru crearea parcului economic de inovație din nordul Moldovei care are în vedere punerea în valoare a unui Parc de Industrie Alimentară integrat pentru achiziție, proceare, valorificare și căutare de piețe în țară, în spațiul european şi în afara lui. Am lucrat déjà cu specialiști la un proiect în această direcție. Am întrebat dacă putem fi eligibili şi cred că trebuie să îndrăznim pentru că gradul de procesare a produselor din zonă este foarte scăzut în timp ce noi suntem doar consumatori de produse care vin din altă parte. Acest gen de investiții s-au făcut cu success în Polonia”, a spus Gheorghe Flutur.
Parteneriate cu toate primăriile din județ
El are în vederea de asemenea dezvoltarea turismului prin asocierea stațiunilor turistice în vederea accesării de fonduri europene dar și creșterea rolului Universității ”Ștefan cel Mare” în proiectele de dezvoltare a zonei. Propunerea lui Gheorghe Flutur este aceea de înființare la Universitate a unui Centru de excelență pentru aplicare în domeniul industriei alimentare. ”Sunt multe lucruri de făcut împreună cu Universitatea care trebuie chemată ca partener în toate proiectele de dezvoltare a zonei și folosită mai mult decât a fost folosită până acum pentru că are specialiști bine pregătiți și interesați să facă lucruri iar unii dintre studenți și-ar putea găsi de muncă în noile proiecte pe care vrem să le demarăm”, a explicat liderul liberal. Flutur a adăugat că are în vedere parteneriate cu toate primăriile din județ ”sub o formă intensificată” subliniind că după alegeri toți primarii vor trebui să se dezbrăce de haina politică și să intre alături de Consiliul Județean în proiecte de dezvoltare a localităților cu efect în crearea de noi locuri de muncă. ”Pe infrastructură dorim să accelerăm finalizarea proiectelor începute de noi. Cu amărăciune constat și se vede cu ochiul liber că multe dintre proiectele pe care noi le-am demarat nici la ora asta nu au fost finalizate începând de la aeroportul Salcea, până la șoseaua de centură a Sucevei și centura Rădăuțiului dar și alte proiecte care presupune legătura unor obiective turistice”, a afirmat Flutur.
Eliminarea birocrației excesive din unele instituții ale statului
Printre obiectivele sale Flutur a mai amintit continuarea dotării Spitalului Județean și modernizării spitalelor orășenești și municipale precum și extinderea rețelei de dispensare sătești, lucrări de protecție împotriva inundațiilor, dotarea școlilor și recuperarea decalajului dintre rural și urban, promovarea unor programe proprii ale Consiliului Județean pentru odihna și tratamentul perspoanelor vârstnice, susșinerea refacerii monumentelor istorice aflate în administrarea cultelor religioase, inițierea unor mari proiecte de promovare a zonei care vor avea ca rezultat consolidarea brandului ”Bucovina”, includerea în programe de dezvoltare și a orașelor mici precum Vicovu de Sus, Dolhasca, Cajvana, Liteni, Milișăuți, Broșteni, Salcea, Solca și Frasin, stimularea dezvoltării economice a zonei prin încurajarea investițiilor în industrie, agricultură, turism și servicii și parteneriate Consiliu Județean-Biserică pe probleme sociale, culturale și turism. Gheorghe Flutur a declarat că va avea în vedere rezolvarea unor probleme cu care se confruntă în prezent populația printre care birocrația excesivă a unor instituții ale statului și lispa apei potabile în unele localități.
”Sper ca PNL să fie după aceste alegeri prima forță politică din județul Suceava”
”Stând de vorbă cu oamenii aceștia mi-au semnalat câteva probleme cum ar fi birocrația excesivă a unor instituții precum cele care acordă subvenții la oameni. Sunt oameni bolnavi care stau la cozi câte șapte ore cu injecțiile la ei ca să-și ridice banii de la APIA, subvențiile pentru agricultură și nu e în regulă. Va trebui să găsim soluții de simplificare a lucrurilor, de deplasare în teritoriu a salariaților nu să ținem oamenii la cozi care ne aduc aminte de perioada de dinante de anii 1989. Apoi sunt localități precum cele de pe Valea Siretului ca Zamostea, Grămești, Zvoriștea unde oamenii nu mai au apă în fântâni și sunt nevoiți să le umple aducând apă cu mașinile de pompieri din altă parte. Trebuie ca aceste localități să fie incluse prioritar și de urgență în proiecte de aducțiune a apei”, a spus Flutur. El a mai spus că este pregătit pentru o campanie electorală civilizată, corectă, curată, în care să predomine dezbaterile pe soluții și i-a îndemnat și pe ceilalalți candidați să facă la fel. ”Vreau să-mi folosesc experiența în administrația centrală și locală în slujba populației județului Suceava. Pot să fac acest lucru împreună cu echipa mea. Sper ca PNL să fie după aceste alegeri prima forță politică din județul Suceava”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Ținta PNL Suceava: 60 de primari și 20 de consilieri județeni,