Concert pascal
MOPAN Suceava

Tîrg al asociaţiilor studenţeşti din USV, o petrecere ce îi are ca invitaţi pe tinerii de la trupa bucureşteană MAXIM, activităţi sportive sunt cîteva dintre evenimentele programate în cadrul proiectului Zilele și Nopțile Studențești – USV. Acesta se desfăşoară între 15 şi 25 mai şi este cel mai mare proiect studențesc din Universitatea Suceava. Potrivit prorectorulu Mihai Dimian, scopul acestuia îl constituie implicarea studenților din USV în activități de natură educațională, științifică, sportivă, culturală și socială, cu care tinerii să se identifice pentru a-și dezvolta un cult al implicării în societate. Se urmărește de asemenea dezvoltarea unui mediu universitar de care studenții să se simtă legați, un mediu propice dezvoltării lor. “Desfășurat pe parcursul a trei săptămâni, proiectul înglobează activități din cele cinci departamente stabilite de organizatori: Cultural – Educațional, Sănătate și Mediu, Sportiv, Treasure Hunt și Divertisment, la care se adaugă manifestările științifice organizate în cadrul facultăților”, a declarat Mihai Dimian. Astfel, prin intermediul departamentul cultural-educațional, organizatorii aduc în fața studenților o alternativă la dezvoltarea educațională pe care o primesc în facultate și propun acestora o abordare profesională mai puțin formală, concretizată prin activități precum: dezbateri, ateliere de lucru, concursuri de cultură generală, lansări de carte, seri de film, conferințe, prelegeri, concerte de muzică. Pentru a satisface nevoia de sport și a dezvolta spiritul competitiv al studenților, se vor organiza diferite campionate sportive intra-universitare în ramuri precum fotbal, baschet, volei, handbal, tenis de câmp, tenis de masă, tenis cu piciorul, cross, ciclism, șah, skandenberg.

Cât privește departamentul de divertisment, organizatorii aduc la cunoștință faptul că divertismentul este doar o cale spre dezvoltare, prin activități ce implică spiritul de echipă, spontaneitatea, creativitatea și imaginația: studenții au talent, jocuri de societate, jocurile copilăriei, stand – up comedy, concerte în aer liber, karaoke, drumeții. Având în vedere problemele de mediu și de sănătate din toată lumea, se dorește ca prin departamentul de sănătate și mediu, studenții să conștientizeze importanța menținerii acestora. Se vine în sprijinul susținerii acestui scop prin activități precum: dezbateri, curs de prim-ajutor, acțiuni de ecologizare, campanie anti HIV – SIDA, donare de sânge, ecoart. Treasure Hunt este concursul prin care se vor pune la încercare abilitățile de orientare, interpretare și decizionale ale echipelor participante în raport cu concurenții acestora. Competiția constă în plasarea unor indicii în diferite părți ale orașului la care concurenții trebuie să ajungă iar la baza acestora să se găsească comoara. El se va finaliza cu o seară în jurul unui foc de tabără ce va avea loc în zona lacurilor de la Izvoarele Cetății.

„În tot acest timp, în care campusul universitar sucevean va lua o altă formă, sunt așteptați atât studenți din universitate, cât și elevi interesați de spiritul studențesc și de ceea ce înseamnă mediu academic. Programul manifestărilor poate fi consultat pe website-ul manifestării www.znst.asussv.ro și pe pagina de facebook a universității (www.facebook.com/universitateasuceava)”, a precizat prorectorul Dimian.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), în colaborare cu AIESEC Suceava, Clubul Eco-Silvic Suceava (CESS), Asociația Tinerilor Istorici și Diplomați (ATID), Grupul de Inițiativă a Românilor din Basarabia (GIRB), Asociația Studențească FI®ESC, Asociația Studenților Creștini – Ortodocși (ASCOR) și Clubul Antreprenorial Studențesc (CAST) sunt organizatorii celei de-a IV ediții a proiectului Zilele și Nopțile Studențești – USV.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava