Concert pascal
MOPAN Suceava

Un număr mare de social democraţi suceveni s-au prezentat astăzi la urne pentru a-şi alege viitorul preşedinte, singurul candidat fiind actual lider interimar, Liviu Dragnea. Procesul electoral intern în cadrul PSD a început duminică dimineaţa, la ora 8:00 şi se va încheia la ora 20:00. Duminică dimineaţa, la sediul Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD s-au prezentat pentru a vota preşedintele Cătălin Nechifor, acesta fiind însoţit de vicepreşedinţii Ovidiu Donţu, Neculai Bereanu şi Tiberius Brădăţan. După ce şi-a exprimat votul, Cătălin Nechifor a sublniat că este pentru prima dată când un partid îşi alege preşedintele prin vot universal, fiecare membru fiind aşteptat la urne pentru a-şi exprima opţiunea.
„Democraţia înseamnă participare, dar cu cât întrebi mai mulţi oameni cu atât mai mult este mai corect. Şi cred dacă votăm foarte mulţi membri de partid vom da şi legitimitate şi putere partidului. Şi în felul acesta reuşim să avem şi un program politic înţeles, pentru că pe lângă vot chestionăm şi publicul din România cu privire la câteva aspecte din viaţa socială şi economică, şi ne putem forma o părere mai corectă despre ce aşteaptă românii de la noi”, a spus Cătălin Nechifor.

El a precizat că secţiile de votare au fost amenajate în sediile PSD din judeţ, iar acolo unde acest lucru nu a fost posibil, ele au fost organizate în casele preşedinţilor PSD din localităţile respective. Cătălin Nechifor a spus că au fost cazuri în care social democraţii nu au avut acces în căminele culturale, motiv pentru care soluţia a fost amenajarea secţiilor de vot în locuinţele preşedinţilor PSD. Nechifor a arătat că nu au fost organizate secţii în restaurante sau şcoli.
După ce şi-au exprimat votul pentru alegerea noului preşedinte al PSD, membrii de partid au primit şi un chestionar, în care trebuiau să răspundă la diverse întrebări legate de măsurile pe care PSD trebuie să le ia pentru familie sau dacă sunt mulţumiţi de diverse aspecte din localităţile în care trăiesc, de la învăţământ, agricultură, găsirea unor locuri de muncă, primăria sau calitatea drumurilor. De asemenea, membrii PSD au fost întrebaţi şi care ar trebui să fie priorităţile PSD pentru „viitorul României”, care sunt părerile despre o serie de măsuri pe care le propune PSD în perioada următoare, dar şi care sunt măsurile considerate a fi foarte bune sau care i-au nemulţumit profund, luate de Guvernul Ponta.
După ce şi-a exprimat votul, preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donţu, a ţinut să precizeze că şi-a dat votul pentru continuare modernizării partidului. „Am votat pentru intrarea partidului, începând cu viitorul congres, în block-starturile campaniilor electorale din 2016, atât cele locale, cât şi cele generale. Am votat pentru o conducere a partidului legitimă, orientată pe un plan de acţiune bine stabilit. De asemenea, aş vrea să remarc deschiderea partidului către societate prin formarea programului electoral al PSD pentru perioada următoare în baza unui chestionar la care sunt invitaţi şi persoane care nu sunt membre ale partidului. Acest lucru ne va ajuta să avem o platformă politică în viitor pentru toţi românii”, a spus Donţu.
Congresul Naţional al PSD va avea loc la finalul acestei săptămâni, când vor fi aleşi ceilalţi membri din conducerea partidului. Trebuie spus că potrivit unor surse, liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, are şanse foarte mari să obţină o funcţie de vicepreşedinte al PSD.
Alegerile interne au fost organizate în 115 secţii de votare, la urne fiind aşteptaţi să participice 16.011 de membri ai PSD.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava