MOPAN Suceava

a organizat luni, 18.04.2016, începând cu ora 9.00, activitatatea„Tradiții și obiceiuri pascale românești”, în parteneriat cu Liceul Special „Moldova”, Târgu-Frumos și Inspectoratul Școlar Județean Iași, în cadrul proiectului județean „Suntem diferiți, dar totuși la fel”.

Scopul evenimentului a constat în realizarea comunicării și colaborării între elevii și cadrele didactice ale celor două școli, dezvoltarea cunoștințelor despre post, sărbători pascale, tradiții și obiceiuri pascale,  dar și în adoptarea unor comportamente și atitudini creștine în rândul elevilor.

La manifestare au participat elevi din clasele IX-XII de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”, Pașcani, însoțiți de profesorii diriginți și de către alți profesori și un grup de elevi nevăzători de la Liceul Special „Moldova” Târgu-Frumos, însoțiți  de Pr. prof. Onea Vasile.

S-au dezbătut subiecte precum Postul Mare, comportamentul tinerilor în timpul postului, modul de pregătire spirituală a acestora pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, rugăciunile și cântările  speciale din perioada Postului Mare, tradițiile și obiceiurile creștine legate de Sărbătoarea Învierii Domnului, Săptămâna Patimilor și Învierea Domnului.

Cooordonatorii  activității au fost Prof. Spătaru Mugurel  și Pr. prof. Onea Vasile.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava