MOPAN Suceava

O tragedie cumplită s-a abătut asupra unei familii din județul Suceava care pleca în concediu. Este vorba despre familia antrenoului sucevean Marius Lup, care se delasa cu autoturismul dinspre Suceava către Bulgaria. În timp ce se aflau cu mașina în localitatea Golești, din județul Vrancea, mașina în care se aflau cei doi părinți și trei copii a lovit violent un podeț de pe marginea drumului, în accident pierzându-și viața cel mai mic dintre copii, în vârstă de patru ani. Potrivit Ziarului de Vrancea, accidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2:00. din primele informații, bărbatul aflat la volan a adormit iar autoturismul a ajuns în șanț, unde a lovit un podeț, după care a luat foc. Ziarul de Vrancea a informat că unul dintre cei trei copii din mașină, în vârstă de patru ani, a murit la spital. Celelalte patru persoane aflate în mașină, un Opel Corsa, prezentau aveau traumatisme abdominale, medicii luând în calcul și varianta unui transfer cu elicopter SMURD. Bărbatul, în vârstă de 41 de an, soția acestuia, de 40 de ani, și două fetițe, de 15 și 7 ani, au fost internați la Terapie Intensivă. Dintre toți membrii familiei, tatăl avea cele mai puține leziuni. Familia din județul Suceava locuia în comuna Ipotești.

sursa foto: www.ziaruldevrancea.ro

Tragedie în familia antrenorului sucevean Marius Lup. Copil mort într-un accident după ce tatăl a adormit la volan în drum spre mare, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava