Liderul PMP Traian Băsescu este convins de faptul că unirea României cu Republica Moldova se va face în mod natural, în cinci – șase ani. Prezent la lansarea candidaților PMP Suceava pentru alegerile parlamentare de anul acesta, Traian Băsescu a spus că PMP este partidul care a avut curajul să includă în programul său politic unirea României cu Republica Moldova.  În opinia fostului președinte al României, acest lucru se poate realiza inclusiv printr-o decizie comună a Parlamentelor din cele două țări. Traian Băsescu a adăugat că din 2005 și până în prezent au fost făcuți pași importanți pentru susținerea unirii. Băsescu a spus că în 2005, doar 3% din populația Republicii Moldovei era unionistă, și mai puțin de 10% era pro-europeană. „Votul de zilele trecute din Republica Moldova arată un progres uriaș. 48% dintre cetățeni sunt proeuropeni, și cea mai mare parte dintre aceștia sunt unioniști. Și dacă vom continua politicile pentru Republica Moldova, în cinci-șase ani unirea a fi o realitate”, consideră liderul PMP. El a explicat că la creșterea numărului unioniștilor au contribuit în mod special doi piloni, educația și schimbarea legislației privind acordarea cetățeniei române. Traian Băsescu a explicat că atunci când a fost ales prima dat președinte al țării, România oferea doar 100 de burse elevilor moldoveni, iar după un program realizat împreună cu fostul premier Emil Boc, numărul acestora a depășit 5.000 de burse. El a arătat că în momentul de față, într-un ciclu de învățământ de patru ani, circa 20.000 de tineri din Republica Moldova învață în România. De asemenea, Băsescu a subliniat că după simplificarea procedurilor de obținere a cetățeniei române, în momentul de față sunt circa 550.000 de cetățeni români care sunt și cetățeni ai Republicii Moldova. „Acești doi piloni suntem cei care vor sta la baza reromânizării Republicii Moldova. Și nu cred că Igor Dodon va interzice tinerilor să învețe în România sau să solicite cetățenia română. În cinci-șase ani unirea se va produce natural pentru că și numărul unioniștilor va crește”, a declarat Traian Băsescu. El a propus chiar înființarea unui Minister al Reîntregirii Naționale, așa cu a avut și Germania. Băsescu a ținut să-i transmită actualului președinte al României, Klaus Iohannis că unirea cu Republica Moldova trebuie să fie considerat un obiectiv de țară

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava