Concert pascal
MOPAN Suceava

În așteptarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului, voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) s-au implicat astăzi, 9 august 2022, în programul de marcare a celei mai recente rute de pelerinaj din România, traseul „Via Mariae”.

Proiectul, implementat în Bucovina de către Consiliul Județean Suceava în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, are ca principal scop cinstirea Maicii Domnului, la nivel internațional, traseul „Via Mariae” trasând o cruce pe harta Europei Centrale cuprinzând rute din Austria, Ungaria, România, Polonia, Slovacia, Croația și Bosnia.

Astăzi a fost marcat traseul dintre Mănăstirea Slatina și Mănăstirea Voroneț, urmând ca în viitorul apropiat să se desfășoare noi acțiuni cu acest scop.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, peste 60 de tineri voluntari coordonați de pr. Justinian Remus Cojocar au poposit mai întâi la prima ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu, Mănăstirea Slatina, construită în perioada 1552-1564 și sfințită la 14 octombrie 1558. Pelerinii s-au închinat în sfântul locaș la capul Sfântului Grigorie Teologul, odor dăruit de însuși domnul Moldovei, și la icoana Maicii Domnului, în fața căreia s-au rugat și au cântat imnul Născătoarei de Dumnezeu, „Cuvine-se cu adevărat”. Alături de reprezentanți ai Consiliului Județean, ai autorităților locale și ai Departamentului Pelerinaje din cadrul Centrului Eparhial condus de pr. Andrei Mocanu, participanții au plecat pe traseul stabilit pentru a reînnoi marcajele. Cu multă energie și bucurie pe chip, tinerii au vopsit bornele și au asamblat plăcuțe cu citate din texte de folos ale Sfinților Părinți.

După aproape 7 kilometri prin pădure, voluntarii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au fost întâmpinați cu multă dragoste de către obștea Mănăstirii Voroneț, condusă de maica stareță, stavrofora Gabriela Platon. Monahia Elena Simionovici, preşedintă de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni și membră a Uniunii Scriitorilor din România, le-a vorbit oaspeților despre istoria înfloritoare, dar și zbuciumată, a ctitoriei Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Nu în ultimul, stavrofora cu suflet tânăr le-a încredințat un gând de încurajare celor sunt atât de însetați să cunoască din istoria și credința strămoșilor noștri.

În continuare, toți cei care s-au implicat în activitatea de marcare a traseului „Via Mariae” au participat la un moment de rugăciune la mormântul celei dintâi starețe a Mănăstirii Voroneț, stavrofora Irina Pântescu (1932-1922). La cinci luni de la strămutarea la cele veșnice, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului celei fără de care sfântul locaș nu ar fi cunoscut o asemenea înflorire de către un sobor de slujitori condus de către pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial al Sectorului Media și Comunicare. Totodată, au fost înălțate și rugăciuni și pentru vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Pimen, Păstor al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în perioada 1991-2020.

În Moldova, traseul pelerinajului „Via Mariae” începe din fața Mănăstirii Neamț, continuă pe o distanță de 130 de km în județul Suceava și are ca destinație finală Mănăstirea Putna. Ruta coincide pe alocuri cu „Via Transilvanica”, proiect al Asociației Tășuleasa Social, care va măsura în final 1.400 de kilometri de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, străbătândzece judeţe – Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin. Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni are încă din vara anului trecut 8 km adoptați din „Via Transilvanica”, din Putna, de la kilometrul 5, spre Sucevița, până la kilometrul 13.

Irina Ursachi

Sursă foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava