MOPAN Suceava

Trei bărbați din Capu Câmpului sunt cercetați de poliție după ce au tăiat ilegal cinci molizi. Poliția Suceava a transmis că la finalul acestei săptămâni au fost continuate verificările privind o sesizare cu privire la faptul că autori necunoscuți au tăiat și sustras un număr de cinci arbori, specia molid, din Fondul Forestier al Cantonului Silvic Isachia, din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului.

Astfel, în cursul zilei de vineri,  3 decembrie 2021, în baza solicitării organelor de poliție și a încheierii emisă de către Judecătoria Gura Humorului s-a procedat la efectuarea de percheziții domiciliare în vederea identificării materialului lemnos reclamat sustras.

Cu această ocazie polițiștii sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava  au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la domiciliile a trei bărbați comuna Capu Câmpului.

La locuințele percheziționate a fost identificată și ridicată cantitatea de 2,81 mc lemn gater molid, respectiv 1,30 mc lemn gater molid, materialul lemnos fiind predat lucrătorilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”.

„Pentru păstrarea integrității fondului forestier național, prevenirea tăierilor ilegale de arbori din păduri, descoperirea și incriminarea faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos la nivel județean, precum și protejarea bugetului de stat prin prevenirea și descoperirea faptelor de evaziune fiscală, I.P.J. Suceava, organizează săptămânal acțiuni în sistem integrat împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Suceava, activități de control la societățile comerciale de profil silvic de pe raza județului Suceava precum și pe linia verificării circulației materialelor lemnoase pe drumurile publice și forestiere, acțiuni în cadrul cărora sunt cooptate și efectivele de ordine publică din teritoriu”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava