MOPAN Suceava

Trei investiții majore pentru comunitate de 1,85 de milioane de euro au fost inaugurate astăzi în localitatea Adâncata de primarul Viorel Cucu și președintele Consiliului Județean, Gherghe Flutur. Este vorba de o grădință cu program normal și un dispensar, ambele construite de la zero și de un cămin cultural care a fost modernizat la standarde europene. Grădinița și dispensarul au fost realizate cu fonduri guvernamentale atrase prin PNDL, câte 600.000 de euro pentru fiecare obiectiv iar modernizarea căminului s-a făcut cu fonduri europene prin AFIR și a costat 650.000 de euro cu mențiunea că dotările au fost asigurate din bani de la bugetul local. Dispensarul are două cabinete pentru medici de familie, un cabinet stomatologic, precum și un apartament de serviciu. Lucrările de modernizare i-au dat o nouă față Căminului Cultural și i-a lărgit funcționalitatea. Căminul cultural dispune acum de încălzire centralizată, apă curentă, canalizare, de un nou sistem de iluminat, de o scenă modernă, de constume populare pentru 10 perechi de artiști, instrumente muzicale, sistem modern de sonorizare, sistem nou de proiecție filme. De asemenea, dispune de o sală de lectură, o sală cu șase calculatoare pentru copii și un muzeu ude vor fi expuse obiecte populare tradiționale ce vor fi donate de localnici.

Flutur: ”Sincer îl felicit pe primarul Viorel Cucu. Un primar care a fost și rămâne un primar extrem de bătăios pentru locuitori. Mulți și-ar dori un astfel de primar”

Gheorghe Flutur a ținut să-l felicite pe primarul Viorel Cucu ”un primar extrem de bătăios pentru locuitori” arătând că Adâncata a ajuns un model de bune practici pentru localitățile din jur. ”Sigur că ar putea unii să spună că prea multe panglici sunt tăiate. Cred că nu noi suntem vinovați, ci primarul dacă e să o luăm așa. Dar e o vină pozitivă pentru că a făcut atâtea obiective. Un dispensar modern de tip european, un dispensar care poate fi oricând și în Suceava cu două spații pentru medicul de familie, foarte important, un cabinet stomatologic, iar în mansardă locuință pentru medic. Este foarte important să permanentizăm medicii aici. Pe cât posibil să nu fie navetiști. Cu toate dotările. Am văzut că deja peste câteva zile va fi pus în funcțiune cu aparatura medicală corespunzătoare. Este un mare câștig pentru locuitorii din Adâncata. În multe locuri din județul Suceava s-au construit astfel de dispensare. Am fost la Salcea, la fel, cu apartamente pentru medici, la Frumosu, la fel dispensar cu foarte multă dotare ca și la Adâncata, la Comănești și aș putea înșirui multe localități din mediul rural. Asta este siguranță pentru populație. Mai ales acum când omenirea trece prin această grea încercare legată de pandemie. Cât de mult contează să nu fugă toată lumea la urgențe la Suceava, ci să primească o consultație aici. Sincer îl felicit pe primarul Viorel Cucu. Un primar care a fost și rămâne un primar extrem de bătăios pentru locuitori. Mulți și-ar dori un astfel de primar”,a spus Flutur.

”Trebuie să știe locuitorii de aici că în această perioadă au avut grijă și colegii noștri de la București și noi Consiliul Județean, de câte ori a strigat domnul primar Cucu ajutor”

El s-a arătat impresionat și de felul în care arată căminul cultural. ”Am văzut căminul acesta de care mă leagă evenimente frumoase pe care le-am petrecut împreună cu toate utilitățile unui cămin civilizat. Grupuri sanitare anexe, săli pentru artiști, un muzeu cu costume populare și vă îndemn să încurajați costumele populare și tradiționalul pentru că aveți motive să o faceți”, a trasmis șeful administrației județene. Flutur a ținut să precizeze că Adâncata a fost sprijinită de câte ori a avut nevoie atât de guvernul liberal cât și de Consiliul Județean. ”Trebuie să știe locuitorii de aici că în această perioadă au avut grijă și colegii noștri de la București și noi Consiliul Județean, de câte ori a strigat domnul primar Cucu ajutor și în primul rând gospodarul locului. Pentru că el sfințește locul. Eu am vechime aici. Numai la câte lucruri a făcut. Că vorbim de monument, de asfaltări de drumuri, de modernizarea școlilor sau de drumul de la Fetești și așa mai departe. Știu ce așteptați în continuare și o să mă țin de compania de Drumuri Naționale pentru asfaltarea drumului spre Dorohoi pentru că aici este un lucru rămas în urmă dar nu a depins nici de primar nici de mine”, a spus Flutur.

El a arătat că prin investițiile făcute comuna Adâncata a intrat în Europa. ”Ați intrat în Europa. Pentru că una e să intrăm pe hârtie declarativ și alta este să simți că ai intrat în Europa. Pentru că unde m-am dus în localitățile din jur, în întâlnirile publice, oamenii au dat exemplul Adâncata. Nu vă dați seama cât de important este un model, un reper? Cum la Adâncata s-a putut? Vrem și la noi la Hănțești, la Zvoriștea sau Zamostea. Dincolo de invidia pe care probabil ați creat-o sunteți o locomotivă și oamenii compară. Mie îmi e dragă această competiție și vreau ca acest lucru să se întâmple în continuare și să ne ajute bunul Dumnezeu ca peste patru ani să vedem și alte obiective frumoase. Încă o dată îl felicit pe domnul primar că ați mai făcut un pas spre civilizație, un pas uriaș. Un mare gospodar, Viorel Cucu. Felicitări”, a încheiat Flutur care nu a uitat să amintescă faptul că zilele trecute a semnat certificatul de urbanism pentru alimentarea cu gaze naturale a comunelor Adâncata și Hânțăști.

Cucu: ”Când am preluat căminul, ploua prin toate încheieturile, avea o sobă în mijloc care scotea numai fum, niște scaune dărăpănate, nu puteam să organizăm nimic. Iată cum arată astăzi”

Primarul Viorel Cucu i-a mulțumit la rându-i președintelui Gheorghe Flutur pentru sprijinul acordat dar și deputatului liberal, Ioan Bălan. ”Mulțumesc în mod deosebit președintelui Flutur. El știe foarte bine cât m-am zbătut și care m-a înțeles de cele mai multe ori. Chiar dacă poate de multe ori l-am supărat, m-a înțeles pentru că eu m-am zbătut pentru locuitorii comunei Adâncata. Am preluat comuna Adâncata cu niște drumuri care erau pietruite și atât. Școlile aveau WC în curte. Astăzi avem toate patru școlile modernizate, toate cu autorizație ISU. Avem o grădiniță ultramodernă construită în cei opt ani de mandat. Avem peste 10 kilometri de drumuri modernizate. Iată căminul cultural, o investiție care e foarte importantă. Când am preluat căminul, ploua prin toate încheieturile, avea o sobă în mijloc care scotea numai fum, niște scaune dărăpănate, nu puteam să organizăm nimic. Iată cum arată astăzi. Îi mulțumesc încă o dată președintelui Flutur pentru sprijinul dat pentru modernizarea celor șase kilometri de drum județean care au legat Fetești de Siminicea prin Grigorești și cel care a legat Adâncata de Hănțești. Au fost drumuri modernizare de Consiliul Județean și trebuie să îi mulțumesc”, a spus Cucu.

”În maxim două săptămâni vom depune cererea de finanțare pentru alimentarea cu gaz metan”

El a ținut să precizeze că la rectificarea bugetară a primit banii necesari arătând că de când a fost instalat guvernul liberal comuna Adâncata a primit 2,5 milioane de lei. ”Nu pot decât să mulțumesc încă o dată PNL pentru că dispensarul și grădinița au fost construite într-un timp record, anul acesta. Tot într-un an Guvernul PNL a dat banii pe care noi nu i-am primit în trei ani de zile. De când a venit guvernul PNL, Adâncata a primit peste 25 de miliarde de lei vechi. Avem camere de luat vederi, modernizare de drumuri, proiecte în derulare, avem parcul foarte important. O investiție la care am mai venit și noi cu un aport de 25.000 de euro. Deci sunt lucruri care se văd, lumea apreciază aceste lucruri. Dar nu numai lumea din Adâncata. Toți care trec prin aceste locuri văd aceste obiective obiective importante care s-au construit”,a spus primarul de Adâncata. El a precizat că prea multe lucruri nu prea mai sunt de făcut prin comună decât asfaltarea drumului național 29A spre Dorohoi și alimentarea cu gaz metan. ”Săptămâna viitoare, dacă nu în maxim două săptămâni vom depune cererea de finanțare pentru gaz. O investiție deosebit de importantă, pentru că dacă la început alimentarea cu apă era printre prioritățile locuitorilor undeva la 20% acum a ajuns ca prioritate la 70 – 80%, iar gazul depășește 90%. Deci locuitorii comunei vor gaz. Toată lumea vrea confort, civilizație, pentru că și noi trebuie să ajungem din urmă comunele care ne-au depășit, să ajungem din urmă municipiul și să trăim într-un mod civilizat, să ne putem întâlni într-un loc civilizat”,a spus Viorel Cucu care în final a ținut să le mulțumească din nou președintelui Flutur și deputatului Bălan.

”Cu mâna pe inimă vă spun că mă mândresc că fac parte din echipa liberală, că fac parte din echipa lui Gheorghe Flutur și a deputatului Ioan Balan”

”Cu mâna pe inimă vă spun că mă mândresc că fac parte din echipa liberală, că fac parte din echipa lui Gheorghe Flutur și a deputatului Ioan Balan. Sufletul este președintele Gheorghe Flutur și domnul deputat Ioan Balan. Le mulțumesc public pe această cale. Mulțumesc pentru ce a însemnat rectificarea bugetară și astăzi sunt la zi. Am mers șapte ani în guvernarea PSD numai pe datorii. În fiecare an am avut câte două împrumuturi. Mai am unul singur pe ceea ce înseamnă terminarea drumurilor. Avem încă cinci kilometri de drum o investiție de un milion de euro tot pe AFIR pe bani europeni. Până la finalul lunii noiembrie va fi finalizat și acest obiectiv foarte important”, a încheiat Viorel Cucu.

 

Trei investiții majore de 1,85 de milioane de euro inaugurate la Adâncata de primarul Viorel Cucu și președintele CJ, Gheorghe Flutur (FOTO), 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava