Trei persoane rănite în urma unui accident pe DN2, în apropiere de Cumpărătura

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc după ce un şofer nu a acordat prioritate. Vineri dimineaţă, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 2 dinspre Suceava spre Fălticeni, ajuns la intersecția cu DC 70A, spre Bosanci, un bărbat de 68 de ani din orașul Liteni, a efectuat un viraj la stânga fără să acorde prioritate de trecere autovehiculului condus de un bărbat de 36 de ani din municipiul Suceava. Acesta a încercat să evite impactul, a virat spre dreapta și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 50 de ani din județul Neamț, oprită la semnul „STOP” și care intenționa să pătrundă pe DN 2 de pe drumul comunal. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a două tinere, una din comuna Boroaia și cealaltă din comuna Baia, ambele de 17 ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, care au fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, la spital s-a prezentat și conducătorul auto de 50 de ani, care a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, acesta suferind leziuni ușoare.
Cei trei şoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.