MOPAN Suceava

Direcția de Sănătate Publică Suceava anunţă că în județ a fost înregistrate 3 decese cauzate de virusul gripal. Este vorba despre un bărbat și două femei, nevaccinați şi având alte probleme de sănătate. În România, numărul total de decese în acest sezon a ajuns la 42. Medicii atrag atenția că vaccinarea antigripală rămâne cea mai eficientă măsură de protecție. Potrivit DSP Suceava, la sfârșitul săptămânii trecute, a decedat o persoană de sex masculin, în vârstă de 59 de ani, diagnosticată cu gripă cu virus B din mediul rural. Bărbatul era nevaccinat antigripal și suferea și de alte afecțiuni cardiovasculare. În cursul zilei de marți au mai decedat 2 persoane: una în vârstă de 61 de ani, cealaltă în vârstă de 78 de ani, ambele de sex feminin, din mediul urban, diagnosticate cu gripă. O persoana a fost diagnosticată cu virus gripal de tip AH1, cealaltă cu virus gripal de tip B. Ambele persoane au fost internate în secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Suceava, în stare foarte gravă, având și alte afecțiuni. Niciuna dintre ele nu era vaccinată antigripal. ”Recomandăm, din nou, respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor printre care cele mai importante: evitarea contactului apropiat cu persoane care prezintă simptomatologie respiratorie, evitarea locurilor aglomerate, autoizolarea la domiciliu, prezentarea din timp la medicul de familie, respectarea regulilor de igienă (folosirea batistelor de unică folosință, spălatul frecvent pe mâini cu apă și săpun)”, a declarat epidemiologul Cătălina Zorescu, director adjunct al DSP Suceava. Dr. Zorescu a subliniat că vaccinarea antigripală rămâne cea mai eficientă măsură de protecție.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava