Concert pascal
MOPAN Suceava

Trei tineri care au vandalizat mai multe mașini parcate pe o stradă din zona centrală a Sucevei au fost prinși de polițiștii locali suceveni. Potrivit unul comunicat de presă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3:30, o patrulă de ordine publică a Poliției Locale Suceava, Serviciul Ordine Liniște Publică și Pază care se afla în patrulare în zona bulevardului Ana Ipătescu a surprins un grup de trei persoane care vandalizau mașinile parcate pe str. Ion Vodă Viteazul.
La vederea polițiștilor locali, unul dintre cei trei a luat-o la fugă printre blocuri, ceilalți doi fiind prinși asupra faptului și conduși la sediul Poliției Locale. Ulterior, patrula auto a Poliției Local a reușit să-l prindă și pe al treilea, în zona esplanadei Casei de Cultură, în timp ce încerca să se ascundă.
În urma verificarilor efectuate s-a stabilit că cei trei sunt P.C.F., de 21 ani, din Hânțești, C.G.P., de 22 ani, din Adâncata și L.V.A. de 17 ani, din Valea Moldovei. Cei trei au provocat pagube la nouă mașini parcate pe str. Ion Vodă Viteazul.
În vederea continuării cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, toți cei trei au fost predați Poliției Municipiului Suceava.

Trei tineri au vandalizat mai multe mașini parcate pe o stradă din centrul Sucevei (FOTO), 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava