Primul proiect al campaniei „Cultura uneşte Bucovina” a ajuns la final, aşa se face că astăzi, miercuri, 25 iunie, de ora 18:00, la Librăria Cărtureşti, din incinta Iulius Mall Suceava, are loc o triplă lansare de carte. Este vorba de volumele „Acasă” şi „Ce dulci sunt fructele amare”, şi de o broşură cu versuri, toate semnate de Luminiţa Aldea. Lucrările sunt prezentate de prof. Viorica Petrovici, membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar evenimentul se desfăşoară cu prilejul Zilelor Sucevei. În perioada 1 februarie – 1 iulie 2014, Asociaţia Multicare Suceava alături de Asociaţia Kontrast-E Suceava, Asociaţia SEVA Suceava, Asociaţia SAVE Suceava, Asociaţia de Părinţi a Şcolii nr. 4 “Regina Elisabeta” Rădăuţi şi Televiziunea Intermedia Suceava au derulat Campania „Cultura uneşte Bucovina ″. Obiectivele campaniei au constat în:

– Valorificarea potențialului creator şi promovarea artiştilor şi autorilor bucovineni; – Educarea prin cultură a tinerei generaţii, descoperirea şi promovarea tinerelor talente.

Primul proiect al campaniei l-a constituit editarea romanului ”Ce dulci sunt fructele amare….”al scriitoarei Luminița Aldea, aflat în manuscris din anul 2011, însă, pe parcursul campaniei, și datorită interesului ridicat al sponsorilor, s-a concretizat posibilitatea reeditării romanului ”Acasă”.

Mai mult decît atât, datorită succesului avut de această campanie, a fost editată şi o broșură cu cele mai frumoase poezii ale autoarei, pe ale cărei versuri au fost creionate schițe realizate de elevi de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu”, coordonați de către prof. Camelia Rusu Sadovei.

Pe parcursul celor 5 luni, cărțile Luminței Aldea au fost citite de zeci de suceveni și nu numai, au fost adunate impresii pe pagina de facebook dedicată campaniei (https://www.facebook.com/wwwculturaunestebucovina?ref_type=bookmark),

au fost identificați sponsori cu ajutorul cărora a fost adunată suma necesară editării cărților Luminiței Aldea, alăturându-se acestei idei din ce în ce mai multe persoane și instituții. Cine a apucat să citească vreuna din cărțile Luminiței Aldea și-a dorit să aibă și cărțile în biblioteca personală.

Recenzia romanului ”Ce dulci sunt fructele amare…” a fost scrisă de prof. Paula Ciobîcă din Rădăuți, iar recenzia romanului ”Acasă” de prof.Viorica Coroamă, tot din Rădăuți. Cristina Nistor, masterand la Universitatea de Artă ”George Enescu” din Iași, a asigurat grafica romanului ”Ce dulci sunt fructele amare…”, iar prof. Camelia Rusu Sadovei grafica romanului ”Acasă”. Cărţile Luminiţei Aldea au apărut la Tipografia “Mușatinii”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava