Tur al ministerelor făcut de primarul Ion Lungu. Proiectul privind înființarea parcului fotovoltaic ar putea fi depus la finanțare vara asta

Primarul Sucevei Ion Lungu, a anunțat că în cursul zilei de marți a avut discuții la mai multe ministere și instituții din București cu privire la problemele curente ale municipalității. Ion Lungu a spus că în primul rând, la Ministerul Energiei a avut o întâlnire pentru realizarea de noi capacitați de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru sectorul public, respectiv realizarea Parcului Fotovoltaic de la Suceava. „Speram ca în această vară sa se deschidă sesiunea de depunere proiecte”, a precizat Lungu. El a adăugat că a avut discuții și la Compania Națională de Investiții în vederea demarării procedurilor de licitație la a doua creșă de pe strada Paris nr.1 din cartierul Europa.
„Apoi, la Ministerul Dezvoltării am discutat despre plata autobuzelor către firma Solaris. De asemenea am discutat despre stadiul emiterii Hotărârii de Guvern privind aprobarea Planului Urbanistic General. Totodată la Direcția de Implementare a Proiectelor prin PNRR am discutat despre stadiul implementării proiectelor aprobate prin acest program, în mod special licitația pentru achiziția celor 50 autobuze pe Zona Urbană Funcțională. Și nu în ultimul rând, la Ministerul Finanțelor am participat la Comisia de Împrumuturi Locale. Au fost discuții constructive la problemele ridicate”, a transmis Ion Lungu.