Concert pascal
MOPAN Suceava

Primul concert din cadrul „Imagine Baroque – Quasi una fantasia” International Tour, susținut de pianista Sînziana Mircea – Young Steinway Artist, va avea loc joi, 25 mai 2023, ora 20:00, la Timișoara. Concertul este organizat de Filarmonica „Banatul” în cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, fiind găzduit de Centrul Reformat Noul Mileniu – deținător al uneia dintre cele mai noi și performante orgi din România. Festivalul face parte din agenda evenimentelor culturale incluse în programul „Timișoara – Capitală Culturală 2023”. Anul acesta, festivalul, aflat la cea de-a 47-a ediție, include nume sonore, precum: dirijorul Cristian Măcelaru, Orchestra Națională a Franței sau pianistul David Fray.

”Acest turneu reflectă grandoarea barocului în toată splendoarea lui, aducând alături de pian instrumentul cel mai reprezentativ pentru această epocă – orga. A fost un gând care m-a urmărit în ultimii ani, acela de a împleti sunetele pianului cu cel mai complex instrument creat vreodată, iar acum acest gând se transformă în realitate, datorită generozității cu care gazdele concertelor noastre au acceptat ideea ieșită din tipar, care are în sine o doză mare de curaj. Fără un producător care să parieze pe un proiect inovativ, total neobișnuit, ar fi fost imposibil. De aceea doresc să le mulțumesc Filarmonicii Banatul, Festivalului Vara Magică, Conservatorului din Sassari și tuturor partenerilor din proiect. În primul rând, este nevoie de o sală care să conțină cele două instrumente. Apoi este nevoie de un repertoriu, care trebuie creat pentru că literatură nu există pentru acest duo. Abia aștept să aud și eu pentru prima dată cum sună un pian și o orgă într-o biserică la Timișoara, apoi într-o catedrală din Sardegna – Italia, patria unde s-a scris istoria barocului muzical european, urmând ca apoi să ajungem pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului Vara Magică, într-un spectacol cu live video-mapping, acolo unde s-a născut acest proiect anul trecut.”, a declarat pianista și compozitoarea Sînziana Mircea.

Turneul Internațional “Imagine Baroque – Quasi una Fantasia” reprezintă continuarea proiectului lansat de către pianistă în anul 2022. În acest an, seria inovațiilor continuă cu prezentarea unui duo extrem de rar: pian și orgă. Recitalurile de pian și orgă sunt foarte rar prezentate, chiar și la nivel mondial, din cauza lipsei literaturii pentru un astfel de duo. Repertoriul include prezentarea unor lucrări necunoscute ale compozitorului italian Benedetto Marcello, descoperite de Sînziana Mircea în Biblioteca Conservatorului din Veneția. Acestea reprezintă rezultatele cercetărilor doctorale ale pianistei în calitate de doctorand al Universității de Vest din Timișoara, precum și ale stagiului realizat la Veneția, în cadrul Bursei de Cercetare “Nicolae Iorga” pe durata a 14 luni.

Turneul Internațional care debutează joi, 25 mai, la Timișoara, cuprinde o serie de concerte susținute în România și Italia, printre care se numără Sardinia (Catedrala din Sassari, 30 mai), Sfântu Gheorghe (Centrul de Cultură Arcus, 4 iulie), București (Ateneul Român – Festivalul Vara Magică, 12 iulie), Como (Caglio, 3 august), Milano (Rotonda del Pellegrini, 2 octombrie) și altele.

Invitatul Sînzianei Mircea în acest turneu este organistul italian Davide Mariano, unul dintre cei mai talentați și activi tineri organiști la nivel internațional, cu apariții pe scene precum Musikverein și Konzerthaus Viena sau Notre Dame din Paris.

”Sunt foarte fericit și onorat să particip ca organist în cadrul Turneului Internațional „Imagine Baroque – Quasi una Fantasia”, mai ales că va fi prima dată când vin în România. Mă bucut foarte mult să începem turneul la Timișoara, capitala culturală europeană în acest an, unde voi susține și un curs Erasmus la Universitatea de Vest din Timișoara, urmând ca apoi să revenim în România pentru concertul de la Ateneul Român din București. Împreună cu buna mea prietenă Sînziana Mircea, propunem un repertoriu neobișnuit, plin de surprize”, a declarat organistul italian Davide Mariano.

Celor doi muzicieni menționați li se vor alătura mezzosoprana Roberta Serra (Sassari) și flautista Maria Velia (București). Concertul de la Ateneul Român din cadrul turneului va fi însoțit de proiecții multimedia și video-mapping realizate live de artistul vizual Adistu.

”Dacă în anul 2022 am pus accentul pe tehnologie, îmbinând pianul cu live electronics, acum accentul cade pe inovația fără precedent din epoca barocă, sonoritățile care au caracterizat-o și instrumentele care s-au născut atunci, inclusiv „fortepiano”, precursorul pianului inventat de Bartolomeo Cristofori. Coincidență sau nu, unul dintre cele trei instrumente ale sale care s-au păstrat până în ziua de azi a aparținut chiar lui Benedetto Marcello, compozitor inclus în programul concertelor noastre în diferite formule. Vă aștept cu mult drag la concerte!”, a spus Sînziana Mircea.

Despre Sînziana Mircea

Inovația reprezintă trademark-ul pianistei române, recunoscută deja pe plan național și internațional, atât pentru interpretările date lucrărilor din repertoriul de muzică clasică, cât și pentru propriile compoziții. Parcursul său artistic include prezențe în mari festivaluri precum International Music Festival (Japonia), Busan Maru International Festival (Coreea de Sud), Palermo Classica (Italia), Riva del Garda Festival (Italia). De-a lungul anilor, Sînziana a cântat pe mari scene din Europa, America de Nord și Asia precum Tokyo Metropolitan Theatre, Carnegie Hall, Filarmonica din Stockholm, concertele sale fiind difuzate de cele mai importante canale europene de muzică clasică, printre care BBC Radio3, RAI Radio3, Uniunea Europeană de Difuzare, Radio România Muzical, TVR Cultural. Albumul său integral de compoziții și transcripții „Fortuna – Piano Sensation”, lansat în anul 2020, reprezintă primul album realizat în dublă ipostază de interpret și compozitor, lansat de legendară casa de discuri Electrecord în ultimii 30 de ani. Premiera în concert a albumului a avut loc pe scena Ateneului Român din București în cadrul Festivalului „Vara Magică” 2021. Aceasta a fost urmată în anul 2022, în cadrul aceluiași festival, de prezentarea în premieră absolută a trei lucrări de Benedetto Marcello și a Suitei „Serenissima” pentru pian și live electronics, compusă de Sînziana ca parte a proiectului „Imagine Baroque”. Mai multe detalii la: https://www.sinziana-mircea.com/

Despre Davide Mariano:

Organistul italian Davide Mariano (nascut în 1988) este apreciat de critică pentru capacitatea sa de a “uimi audiența” (Bachtrack) cu execuțiile sale “puternice și încărcate emoțional […] care demonstrează gândirea pusă în fiecare notă” (The Observer). Cu o vastă experiență în orgă, clavecin, pian și dirijat, Davide Mariano a apărut ca solist la orgă în cele mai prestigioase săli de concerte și catedrale din Europa, America și Japonia, inclusiv Musikverein, Konzerthaus și Stephansdom din Viena, Teatrul Mariinksy din St. Petersburg, Konzerthaus Berlin, Philharmonie Essen, Catedrala Notre-Dame din Paris, Église de la Madeleine din Paris, Sala Suntory din Tokyo, Sala Concertelor de la Kyoto, Sala Simfoniei din Osaka, și Muzeul de Artă din Cleveland, precum și în universitățile americane din Kansas, Mississippi și Louisiana, și în cadrul unor festivaluri din Roma, Stuttgart, Merseburg, Toulouse, Amsterdam, Helsinki, Copenhaga și Tel Aviv.

More info: https://www.davidemariano.com/

Despre Festivalul Internațional “Timișoara Muzicală”

În stagiunea 1968-1969 are loc prima ediţie a Festivalului „Timişoara Muzicală”, gândit să devină un eveniment al anului, o manifestare de ţinută. După cea de-a VI-a ediţie, festivalul devine anual, iar din anul 1993, internaţional. Ambele instituții organizatoare: Opera Națională pentru secțiunea lirică și Filarmonica „Banatul” pentru secțiunea simfonică, propun publicului programe și evenimente artistice deosebite din repertoriul românesc și internațional, timp de 30 de zile. În ceea ce privește secțiunea lirică, festivalul reunește pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara evenimente artistice de vârf, care să reprezinte o încununare a celor mai frumoase spectacole, celor mai importante titluri din repertoriul curent al instituției sau titluri prezentate în premieră și care beneficiază de aportul artiștilor sau ansamblurilor invitate din țară și din străinătate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava