Concert pascal
MOPAN Suceava

Vineri, 26 noiembrie 2021, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit vizita doamnei Alina SAVU, reprezentant al companiei ASCENT, care a participat la o întâlnire cu prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rectorul UAIC și prof. univ. dr. Daniela COJOCARU – Prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare.

În cadrul întâlnirii s-au evidențiat mai multe oportunități de dezvoltare a cooperării româno-elvețiene în domeniul academic. Una dintre aceste oportunități o reprezintă propunerea de colaborare între UAIC și Lucerne University of Applied Sciences and Arts din Lucerna, Elveția. De asemenea, compania ASCENT a lansat invitația către UAIC de a fi co-organizatorul și, implicit, gazda următoarei ediții a Festivalului „All about Economy Film Days”, care ar urma să aibă loc la Iași în cadrul Săptămânii Româno-Elvețiene, în parteneriat cu Ambasada Confederației Elveției la București.

Compania ASCENT, fondată în anul 2005, sprijină dezvoltarea cooperării româno-elvețiene, printr-o rețea internațională de specialiști care activează în mai multe țări din estul Europei, printre care și România. În acest sens, compania este unul dintre inițiatorii proiectului „All about Economy Film Days”, festival de film cu tematică economică dedicat studenților, care până acum a avut loc în București, Gdansk (Polonia), Sofia (Bulgaria) și Moscova (Rusia). De asemenea, compania ASCENT acordă o atenție deosebită dezvoltării sistemului de învățământ dual, pe model elvețian, dar și îmbunătățirii metodelor didactice aplicate în economie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava