Ultima ședință a CJ, stropită cu șampanie și colindată de copii

Vineri a avut loc ultima şedinţă din 2012 a Consiliului Judeţean Suceava. Cu această ocazie, şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a ciocnit o cupă de şampanie cu membrii deliberativului. El le-a mulţumit pentru colaborare consilierilor, angajaţilor din aparatul propriu al CJ şi primarilor. Cătălin Nechifor a apreciat faptul că, de la începutul mandatului, în vară, şi pînă-n prezent, în plenul Consiliului Judeţean au fost puţine momente tensionate. Tot astăzi, un grup de copii i-a colindat pe cei din conducerea executivului judeţean şi pe consilieri.