Cel mai mare dintre eroii populari spanioli, cavaler și cuceritor, spaima maurilor, credincios apărător al Spaniei creștine. Aceasta este legenda lui Roderigo Díaz de Bivar, cunoscut în istorie sub numele de El Cid (Cidul).

El Cid a fost, de fapt, un soldat mercenar, care a luptat și pentru mauri, și împotriva lor. Până și numele lui popular este revelator: El Cid vine de la Cid-y, care înseamnă „stăpânul meu” în arabă. Însă, indiferent de partea cui a luptat, El Cid a fost unul dintre cele mai importante personaje ale Spaniei secolului al XI-lea și, fără îndoială, cel mai mare conducător militar al său. A jucat un rol important în salvarea țării sale de dominația maurilor.

Cu toate că mitul face din El Cid un nobil cavaler de talia regelui Arthur, adevărul este mai puțin glorios. Când a cucerit Valencia de la mauri, el i-a promis comandantului maur, Ibn Jahhaf, că îl va cruța. Însă, de îndată ce a preluat controlul total asupra orașului, l-a ars de viu pe Ibn Jahhaf.

Multe legende îl au în centru pe El Cid, dar nici una mai glorioasă decât aceea a morții sale în această zi, în Valencia aflată sub stăpânirea sa. Suferind și trecut de vârsta a doua (avea 56 de ani), El Cid a murit în timp ce orașul era asediat de regele Bucar și de o mare armată maură.

Dar, respectând indicațiile date de el pe patul de moarte, generalii lui El Cid au așteptat 12 zile și apoi i-au legat corpul îmbrăcat în armură pe calul său credincios, Bavieca. La miezul nopții, cu El Cid în frunte, întreaga armată a ieșit călare pe porțile cetății. Pe urmă, în timp ce nobilul cadavru înainta cu alaiul de bagaje, cavalerii spanioli s-au întors și i-au atacat din spate pe maurii care dormeau.

Potrivit Cronicii Cidului, o relatare aproape contemporană, „regelui Bucar i s-a părut că în fața lor a venit un cavaler cu o statură impunătoare, pe un cal alb, cu o cruce însângerată, care avea într-o mână o flamură albă și în cealaltă o sabie care părea de foc și a semănat moartea printre mauri… Și regele Bucar și ceilalți regi au fost într-atât de înspăimântați că nici nu șiau mai strunit caii până au ajuns în mare.”

După fuga maurilor, trupul lui El Cid a fost dus la mănăstirea San Pedro de Cardeña, lângă Burgos, unde a rămas timp de 10 ani, așezat pe un tron de fildeș, înainte să fie înmormântat cum se cuvine. Deloc surprinzător, în jurul mormântului s-a născut în curând un adevărat cult.

Triumful postum al lui El Cid în Valencia nu avea să dureze. Maurii au reocupat orașul în mai puțin de trei ani și au păstrat controlul asupra lui până în 1238.

El Cid continuă să trăiască în legendele spaniole și este slăvit în celebrul poem epic spaniol „El Cantar de mío Cid” („Cântecul Cidului”).

După mai bine de 500 de ani, Pierre Corneille l-a omagiat din nou, în marea sa dramă Cidul.

În aceeași zi:

138 d.Hr.: Moare la Baiae împăratul roman Hadrian.

1509: Se naște fondatorul calvinismului, Jean Calvin.

1830: Se naște pictorul francez Camille Pissarro.

1871: Se naște romancierul francez Marcel Proust.

1940: Începe Bătălia pentru Anglia.

Geo Alupoae, critic de teatru.