MOPAN Suceava

Un autotren încărcat cu 25 de tone de porumb s-a răsturnat pe DN 17, în Pasul Mestecăniș, șoferul ajungând la spital cu traumatisme la piciorul stâng. Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc joi după amiază, la fața locului deplasându-se modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, după ce s-a răsturnat o mare parte din încărcătură, aproximativ 15 tone, s-a împrăștiat pe şosea.


Alături de pompieri au intervenit lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pojorâta şi ai Secţiei Drumuri Naţionale, precum şi poliţişti.
„Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranţă, au balizat zona, au limitat scurgerile de lubrifianţi cu nisip şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori.


Şoferul, în vârstă de 46 de ani, a suferit diferite traumatisme la piciorul stâng şi a fost transportat de ambulanţa SMURD B2 la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului din Vatra Dornei”, a spus Alin Găleată.
Încărcătura de boabe de porumb împrăştiată pe carosabil a fost îndepărtată cu ajutorul a două utilaje, iar autovehiculul a fost repus pe roţi şi dus în cea mai apropiată parcare.
Pe timpul intervenţiei, timp de 6 ore, circulaţia rutieră s-a desfăşurat, alternativ, pe un singur sens de mers.

Un autotren încărcat cu 25 de tone de porumb s-a răsturnat în Pasul Mestecăniș (FOTO), 1.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.5/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava