MOPAN Suceava

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren încărcat cu saci cu cărbuni, înmatriculat în Ucraina, care tranzita Vama Siret şi se afla în zona neutră dintre România şi Ucraina. Incendiul a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri, fiind anunţat la ora 2:45.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, la sosirea echipajelor ardeau mocnit cărbunii depozitaţi în saci de plastic, stivuiţi în vagonul autotrenului, cu degajare mare de fum şi căldură, existând pericolul de propagare la întreaga încărcătură şi la capul tractor.


Imediat, pompierii au trecut la localizarea şi lichidarea incendiului, concomitent cu îndepărtarea persoanelor din zona de risc şi descărcarea sacilor cu cărbuni, flăcările fiind stinse după mai bine de două ore.
În incendiu au ars circa 50 de saci cu cărbuni şi s-au degradat alţi 20 de saci, precum şi podeaua vagonului, pe o suprafaţă de aproximativ 10 metri pătraţi.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost autoaprinderea cărbunelui, în contact cu apa şi oxigenul, pe timpul transportului.
„Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii militari au salvat autotrenul şi aproximativ 2.000 de saci cu cărbuni”, a precizat Alin Găleată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava