Concert pascal
MOPAN Suceava

Un bărbat care și-a agresat soția a fost evacuat din casa în care locuiau. Sâmbătă seara, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin „112” de către o femeie de 32 ani, din comuna Verești, despre faptul că soțul său, de 27 ani, a agresat-o.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că în acea seară, în timp ce se aflau în apartamentul din municipiul Suceava, unde locuiesc fără forme legale, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi bărbatul și-a lovit soția. Femeiea, care este însărcinată, a fost găsită de polițiști în afara locuinței.

„Persoanele implicate în eveniment au fost invitate la sediul Poliției municipiului Suceava pentru întocmirea documentelor legale. S-a întocmit formularul de evaluare a riscului în urma căruia a reieșit faptul că există risc iminent și s-a emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, respectiv începând cu data de 27.02.2021 ora 20.35, bărbatul agresor fiind evacuat din locuință”, se arată într-un comunicat de presă.

Victima a formulat plângere împotriva soțului său, cercetările urmând a fi continuate de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „amenințare”.

Un bărbat care și-a agresat soția însărcinată a fost evacuat din casa în care locuia, 9.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava