Un bărbat din Vicovu de Sus care conducea fără permis o motocicletă neînmatriculată ”vânat” de polițiștii din Vicovu de Jos

Luni, la ora 21.10, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza comunei Vicovu de Jos, au efectuat semnale regulamentare de oprire luminoase conducătorului unei motociclete, fără număr de înmatriculare, ce se deplasa pe drumul național 2H. Conducătorul motocicletei a respectat semnalele luminoase și sonore și a oprit vehiculul pe partea dreaptă a părții carosabile fiind identificat ca fiind în persoana unui bărbat din orașul Vicovu de Sus. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere valid pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta este neînmatriculată. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest din dotarea Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, rezultatul fiind de 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat,, și ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, fapte prev. și ped. de art. 334, alin. (1) și art. 335, alin. (1) din Codul Penal.