Concert pascal
MOPAN Suceava

Joi, 20 ianuarie, în jurul orei 17:30, activistul de mediu Daniel Bodnar a distribuit în spațiul public imagini video care surprindeau un bărbat proferând injurii, expresii triviale și amenințări la adresa sa.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a arătat că polițiștii s-au autosesizat și la nivelul IPJ Suceava s-au dispus măsuri operative urgente de documentare a activității infracționale dar și de asigurare a cadrului procedural.

Prin ofițer din cadrul IPJ Suceava și ulterior prin polițiștii Poliției orașului Vicovu de Sus a fost contactat activistul de mediu care se afla în municipiul Cluj-Napoca, acesta fiind îndrumat și consiliat pentru a depune o sesizare online pe adresa oficială de email a IPJ Suceava.

Aceasta a fost direcționata imediat către Poliția Orașului Vicovu de Sus, fiind demarate de îndată cercetări și întreprinse demersuri procedurale.

În urma audierilor și materialului probator administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la mai puțin de 5 ore de la postarea în spațiul on line a imaginilor incriminatorii, autorul, un bărbat de 28 de ani din orașul Vicovu de Sus a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Bărbatul de 28 de ani a fost transferat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Polițiștii suceveni reamintesc că vor acționa în mod ferm pentru respectarea legii și solicitată cooperarea și sprijinul pentru asigurarea cadrului procedural, astfel încât, împreună, să sprijinim procesul de justiție și să dispunem măsurile procesuale adecvate.

La ora 23:50 persoana reținută pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare a fost introdusa în arestul IPJ Suceava.

”Adresez mulțumiri lui Daniel Bodnar pentru modul de colaborare în această speță”, a  spus Epureanu.

Un bărbat din Vicovu de Sus reținut de polițiști pentru amenințări aduse activistului de mediu Daniel Bodnar, 8.7 out of 10 based on 7 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.7/10 (7 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava