Un bătrân și o bătrână au suferit arsuri pe mâini și față într-un incendiu care a cuprins două gospodării din comuna Zvoriștea (FOTO)

Pompierii militari ai Detașamentului Suceava împreună cu lucrători ai serviciului voluntar Zvoriștea intervin în această după amiază cu trei autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două gospodării din Stânca. Potrivit ISU Suceava, incendiul se manifestă la anexele gospodărești din două gospodării pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, se lucrează pentru lichidare. Un bărbat în vârstă de 77 de ani cu arsuri pe mâini și față a fost preluat de către un echipaj SAJ și va fi transportat la spital. De asemenea, o femeie în vârstă de 76 de ani cu arsuri la mâini a fost monitorizată de către echipajul SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.