Concert pascal
MOPAN Suceava

Un câmpulungean care a ajutat la prinderea unui șofer care a fugit de polițiști a fost declarat de Poliția Suceava „cetățeanul de onoare” al lunii iulie. „Relația poliție – comunitate este definitorie pentru construirea unei societăți sigure și menținerea climatului de normalitate socială. Implicarea membrilor comunității și rolul activ al acestora au totodată rolul de a descuraja comportamente de tip delictual și se constituie în modele de urmat pentru ceilalți cetățeni.
Tocmai de aceea, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava evidențiază și promovează pe cei care prin exemplul personal și prin actele săvârșite au adus un plus de siguranță în comunitatea în care fac parte”, a transmis Poliția Suceava. Astfel, cetățeanul de onoare al lunii iulie 2019 este Ioan Grigoraș din municipiul Câmpulung Moldovenesc.


Poliția Suceava a arătat într-un comunicat de presă că în data de 16 iulie 2019, în jurul orelor 19:15, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Politiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe str. Calea Bucovinei. Polițiștii au observat că la volanul vehiculului se afla un bărbat despre care dețineau date că are permisul de conducere suspendat. Polițiștii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire folosind semnalele acustice și luminoase de pe autospeciala de poliție, însă conducătorul autoturismului nu s-a conformat și a continuat deplasarea în mare viteză iar in zona gării, a virat brusc stânga și a părtuns pe str. Aurel Vlaicu, unde a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu bordura trotuarului. Atât șoferul cât și pasagerul din dreapta au abandonat autoturismul și au fugit. Unul dintre polițiștii aflați în echipaj a continuat urmărirea șoferului mașinii, în sprijinul acesteia alăturându-se și un cetățean aflat în apropiere. Împreună, cei doi au reușit prinderea și legitimarea bărbatului urmărit, în urma probatoriului administrat stabilindu-se că mașina urmărită a fost condusă de un tânăr de 22 de ani care avea permisul suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, fapte prev. şi ped. de art. 335, alin. 2 din Codul Penal.

„Bărbatul care a manifestat spirit civic și a ajutat la prinderea persoanei urmărite se numește Ioan Grigoraș și are 53 de ani. Polițiștii din echipajul de poliție i-au mulțumit și au avut surpriza să afle că barbatul este fost polițist la Poliția Transporturi Feroviare Câmpulung Moldovenesc, trecut în rezervă din anul 2016 cugradul de plutonier adjutant șef. Are și el doi copii de vârsta agenților în sprijinul cărora a intervenit. Unul dintre ei este polițist în județul Cluj, mândrindu-se mult că în familie este continuată tradiția. Viața de polițist l-a menținut într-o formă activă și din anul 2018 este membru al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din M.A.I. ,,Ștefăniță Vodă” Suceava – Sucursala Câmpulung Moldovenesc. Pentru gestul său, pentru spiritul civic și exemplul pe care l-a dat, conducerea IPJ Suceava i-a acordat o diplomă de excelență și titul de cetățean de onoare al lunii iulie 2019”, se arată în comunicatul Poliției Suceava. Acordarea plachetei de onoare fostului polițist a avut loc pe 2 august, la sediul Poliție Municipiului Câmpulung Moldovenesc, acolo unde au fost invitați atât Ioan Grigoraș, cât și membri ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din M.A.I. ,,Ștefăniță Vodă”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava