Comenzi MOPAN Suceava

Un frumos exemplar de cocoș de munte a fost fotografiat în aceste zile în Parcul Natural Călimani de către un ranger. Fotografiile de excepție îl prezintă pe mascul înfoiat semn că s-a enervat puțin pentru că i-a călcat cineva habitaclul.

Cocoșul de munte este o specie de păsări din familia fazanului (Phasianidae), ordinul Galliformes. Este o pasăre foarte sperioasă, care se poate vedea rar în natură . Sprâncenele și o parte din coadă îi sunt roșii . Arealul lui de răspândire este frecvent în Europa Centrală unde poate fi întâlnit numai în regiunile de munte împădurite puțin circulate. Țările unde poate fi întâlnit cocoșul de munte sunt Austria, Elveția, Italia, Slovenia, România și Germania. În Germania în Scoția sau Siberia cocoșul de munte stă pe lista animalelor periclitate de dispariție, fiind interzisa vânarea lui. Cocoșul de munte trăiește mai mult în luminișurile pădurilor de foioase sau de conifere cu vegetație abundentă în munții Alpi, Mittelgebirge și Carpați din Europa ca și în Taiga din Asia de Nord. IUCN apreciază populația cocoșilor de munte între 1,5 și 2 milioane de păsări. În România populaţia de cocoș de munte este estimată la 4500-5200 de perechi, arată Societatea Ornitologică Română. Perioada de împerechere la cocoșul de munte începe în martie și durează până la începutul lunii iunie. Masculul mai robust, după ce a alungat rivalul atrage atenția femelei prin dansul caracteristic împerecherii, emiterea unor sunete specifice, umflarea penajului cu deschiderea penelor cozii în formă de evantai.În perioada împerecherii masculii sunt agresivi putând ataca și omul.

Un cocoș de munte nervos pozat în Călimani (foto), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava