Concert pascal
MOPAN Suceava

Atunci când ne gândim la militanții creștini, primul nume care ne vine în minte ar putea fi Jean Calvin, necruțătorul fondator al puritanismului, sau, poate, numele lui Ignațiu Loyola, un fost soldat care și-a structurat ordinul pe care l-a condus, cel al iezuiților, pe principii militare.

Poate cel mai ardent militant a fost Huldrych Zwingli, un capelan militar din secolul al XVI-lea, care a pus bazele protestantismului în Elveția.

Născut la St. Gall, Zwingli a devenit preot la 20 de ani și, înainte să împlinească 30 de ani, era capelan al unui grup de mercenari elvețieni. A luptat de partea învinșilor în bătălia de la Marignano, atunci când elvețienii au fost angajați să apere Milano împotriva trupelor regelui Franței, Francisc I.

Între războaie, Zwingli a luptat pentru „protestantizarea” Bisericii Catolice. A înlăturat icoanele și statuile din biserici și a distrus orgile. Printre cele mai importante idei ale sale se află faptul că Iisus Hristos, și nu Papa, este capul Bisericii, că nu există nici o bază biblică pentru ideea de purgatoriu și că sfinții morți nu pot interveni în viața celor vii.

A pus la îndoială ideea de transsubstanțiere, iar prin asta și l-a făcut inamic pe Martin Luther. La vârsta de 36 de ani, Zwingli a contribuit la incitarea revoltelor împotriva postului religios și a celibatului preoțesc și, doi ani mai târziu, în 1524, a instituit obiceiul căsătoriei preoților, căsătorindu-se el însuși.

În 1531, la 47 de ani, Zwingli a pornit încă o dată la luptă, în calitate de capelan, alături de soldații săi, de data asta în apărarea comunității protestante din Zürich în fața celor cinci cantoane elvețiene catolice care doreau să oprească răspândirea protestantismului, la nevoie cu forța armelor.

Cele două armate s-au înfruntat la granița dintre cantoanele Zürich și Zug, la mănăstirea din Kappel, iar Zwingli a fost rănit grav în timpul încăierării. În pragul morții și-a mărturisit credința remarcând stoic: „Ce contează! Pot ucide trupul, dar nu pot ucide sufletul”.

Astăzi, în locul în care a murit stă o lespede.

Tot la 11 octombrie:

1689: Țarul Petru cel Mare preia controlul personal al guvernului, căruia îi va dicta în următorii 35 de ani.

1899: Începe Războiul Burilor.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Un fruntaș militant protestant uitat  , 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava