Un jandarm aflat în timpul liber a găsit o borsetă cu 2.000 de lei pe Bulevardul George Enescu
Ieri, în jurul orei 16.00, un jandarm aflat în timpul liber a găsit o borsetă, în imediata apropiere a unei maşini parcate pe Bulevardul George Enescu din Suceava. Borseta conţinea 2.000 de lei, două telefoane, carduri bancare şi acte de identitate emise pe numele unui bărbat de 69 de ani din municipiu. În timp ce se deplasa spre domiciliul păgubitului, jandarmul a observat un bărbat agitat care întreba trecătorii despre borseta pe care o pierduse. Borseta i-a fost restituită persoanei în cauză, cu tot cu bunurile din interior. Bătrînul i-a mulţumit jandarmului pentru cinstea şi corectitudinea de care a dat dovadă.